Panorama

Statele G20 vor să-şi crească PIB-ul cu 2,1% până în 2018, prin sprijinirea comerţului

Statele G20, cele mai mare economii ale lumii, au ajuns la un acord pentru a-şi creşte produsul intern brut colectiv cu 2,1% până în 2018, prin sprijinirea comerţului, şi au atras atenţia asupra necesităţii revenirii economiei globale pentru crearea de locuri de muncă, relatează Bloomberg. Liderii celor mai importante economii mondiale au identificat creşterea pieţelor financiare, tensiunile geopolitice şi cererea slabă drept riscuri ce pot frâna revenirea economiei. "Revenirea economică la nivel global este slabă, neuniformă şi nu asigură locurile de muncă necesare. Ne angajăm că lucrăm ca parteneri pentru a sprijini creşterea, pentru a întări rezistenţa economică şi instituţiile globale", se arată în comunicatul emis la finalul întâlnirii din Australia. Grupul a convenit asupra necesităţii sprijinirii comerţului prin scăderea costurilor, optimizarea procedurilor vamale şi reducerea reglemetărilor.
Comerţul este o componentă importantă a agendei politicilor globale şi câştigurile ar putea fi imense prin continuarea integrării comerţului. În mod similiar, G20 a făcut un progres lăudabil în domenii ca reglementările financiare şi taxele la nivel internaţional, a declarat Christine Lagarde, şeful Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Reforma FMI prin care instituţia doreşte să acorde o reprezentare echitabilă economiilor emergente în cadrul G20 rămâne o prioritate, iar liderii sunt "dezamăgiţi" de întârzierile apărute în implementarea schimbărilor convenite în 2010, potrivit comunicatului. În luna octombrie, FMI a redus prognoza de creştere a economiei mondiale la 3,8% pentru anul viitor.

via www.mediafax.ro

1122 vizualizări

Data publicării:

17 Noiembrie /2014 12:31

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

G20 | PIB | comerţ | economie

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon