22
07 2016
4556

Politici contabile. Transfer de practici de la profesioniști. Conţinutul şi rolul politicilor contabile

Politici contabile constituie instrumentul principal de realizare a prevederilor S.N.C. Politici contabile reprezintă documentul, ce reglementează principiile şi variantele de ţinere a contabilităţii fiecărei entităţi în parte.

Potrivit noţiunii stipulate în Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007 „politici contabile — totalitate a conceptelor de bază, caracteristicilor calitative, regulilor, metodelor şi procedeelor, aprobate de conducerea entităţii, pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare”.

În conformitate cu prevederile art.13 alin (2) din Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007, persoanele responsabile de ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară sînt obligate:

  1. să organizeze şi să asigure ţinerea contabilităţii în mod continuu din momentul înregistrării pînă la lichidarea entităţii;
  2. să asigure elaborarea şi respectarea politicilor contabile în conformitate cu cerinţele prezentei legi, ale S.I.R.F. şi ale S.N.C.


La stabilirea modului de selectare, aplicare şi modificare a politicilor contabile, trebuie să se aplice prevederile SNC „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare”.

Potrivit prevederilor SNC noi, reieşind din cerinţele standardelor internaţionale orice entitate aplică diferite principii, reguli de organizare şi ţinere a contabilităţii activelor imobilizate, activelor circulante etc. Ca rezultat, entitatea poate deţine mai multe politici contabile, reieşind din prevederile concrete ale sistemului de reglementare normativă a contabilităţii elementelor patrimoniale respective.

Toate aceste politici trebuie centralizate într-un document de dispoziţie (hotărîre, dispoziţie, ordin etc.) emis de către organul (persoana) responsabil(ă) pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară şi se aplică tuturor subdiviziunilor entităţii începînd cu prima zi a perioadei de gestiune următoarei celei în care politicile contabile au fost aprobate. În acest context trebuie de remarcat, că politicile contabile ale entităţii nou-create se aplică de la data înregistrării de stat a acesteia.

Fiecare entitate de sine stătător trebuie să selecteze politici contabile pentru recunoaşterea şi evaluarea tuturor elementelor de activ şi pasiv.

Proiectul politicilor contabile poate fi elaborat:

  • în cadrul entităţii de către o comisie special creată pentru acest scop în cadrul entităţii;
  • de către firme de audit sau de consulting.


Politici contabile selectate apoi se prezintă spre aprobare conducătorului. La unele entităţi politici contabile pot fi adoptate mai întîi de către fondatori printr-o decizie de protocol sau de către Consiliul de directori şi apoi, în final, semnat de către persoana responsabilă pentru ţinerea contabilităţii.

În cazul în care sistemul de reglementare normativă a contabilităţii referitor la un aspect sau o problemă concretă nu stabileşte metodele de ţinere a contabilităţii, entitatea are dreptul să elaboreze metoda respectivă. În acest caz, trebuie să fie urmărite prevederile:

  • Cadrului general conceptual pentru raportarea financiară;
  • SNC şi IFRS în care sînt reglementate aspecte similare;
  • altor acte normative privind aspectul respectiv sau un aspect similar.
  • Politici contabile ale entităţii trebuie să cuprindă patru compartimente de bază:


  1. Dispoziţii generale;
  2. Procedee contabile pentru care actele normative prevăd diferite variante;
  3. Procedee contabile elaborate de sine stătător (art. 16 alin. (4) din Legea contabilităţii);
  4. Anexe la Ordinul privind politicile contabile.


Trebuie de avut în vedere că în politicile contabile nu trebuie incluse procedeele cu o singură variantă de realizare întrucît acestea sînt unice şi obligatorii pentru utilizare. Din acestea pot fi menţionate:

  • componenţa şi modul de formare a costului de intrare a activelor imobilizate şi circulante;
  • modalitatea de reflectare a stocurilor în situaţiile financiare;
  • modul de contabilizare a diferenţelor de curs valutar, etc.

Entitatea utilizează formularele registrelor contabile, elaborate de sine stătător (art. 23 alin. (2) din Legea contabilităţii), care sînt prezentate în anexa la politici contabile.

Situaţiile financiare se semnează de către conducătorul (directorul) entităţii şi contabil şef (art. 36 alin. (1) lit. c) din Legea contabilităţii) şi se prezintă pe suport de hîrtie (art. 38 alin. (8) din Legea contabilităţii). Variantă admisibilă: situaţiile financiare se prezintă în formă electronică (pe suport mag¬netic sau în reţeaua Internet).

Politici contabile trebuie să indice şi perioadele inventarierii, de exemplu: inventarierea stocurilor se efectuează trimestrial la începutul acestuia, iar inventarierea imobilizărilor corporale are loc anual pînă la 30 noiembrie al fiecărui an.

Noţiunea de prag de semnificaţie pentru RM este relativ nouă. Astfel Legea contabilităţii prevede că prag de semnificaţie — caracteristică calitativă şi cantitativă a informaţiei contabile, a cărei omitere sau denaturare influenţează deciziile economice luate de utilizatori în baza informaţiei prezentate, iar SNC „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare” prin prag de semnificaţie stabilesc un criteriu prestabilit de către entitate pentru determinarea necesităţii de a prezenta sau corecta informaţii în situaţiile financiare, luînd în considerare posibilitatea influenţei acestor prezentări sau corectări asupra deciziilor economice ale utilizatorilor.

Pragul de semnificaţie se determină în mărime absolută sau relativă cum ar fi o sumă fixă sau un procent de la mărimea elementului (grupului de elemente) din situaţiile financiare. Pragul de semnificaţie se stabileşte în politicile contabile ale entităţii ca:

  • un criteriu unic aplicabil pentru toate elementele situaţiilor financiare, sau
  • ca cîteva criterii pentru grupe separate de elemente.


Entitatea apreciază de sine stătător semnificaţia erorilor luînd în considerare natura, precum şi mărimea acestora în comparaţie cu pragul de semnificaţie.

Variantă admisibilă: pragul de semnificaţie se stabileşte în mărime relativă pentru grupe separate de elemente contabile şi constituie, de exemplu, pentru elementele de bilanţ 2% de la valoarea totală a activelor la sfîrşitul perioadei de gestiune, iar pentru elementele situaţiei de profit şi pierdere — 5% din suma anuală a veniturilor din vînzări.

Politicile contabile trebuie selectate şi aplicate în mod consecvent pentru fapte economice similare în cursul perioadei de gestiune, precum şi de la o perioadă de gestiune la alta.

Va urma

1, Politici contabile. Transfer de practici de la profesioniști. Conţinutul şi rolul politicilor contabile

2. Politici contabile. Transfer de practici de la profesioniști. Elemente de activ

3 Caracteristica, modul de recunoaştere şi evaluare a elementelor de pasiv

Notă: realizat în urma seminarului organizat de PROACTIV.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.