22
07 2016
2408

Politici contabile. Transfer de practici de la profesioniști. Elemente de activ

Caracteristica, modul de recunoaştere şi evaluare a elementelor de activ



Imobilizări necorporale şi mijloace fixe
Imobilizările necorporale şi corporale se recunosc iniţial pe obiecte de evidenţă al căror nomenclator este stabilit de directorul entităţii cum prevede pct. 5 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale".

Mijloacele fixe cuprind imobilizările corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală conform pct. 4 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale". De asemenea durata de utilizare a acestor bunuri trebuie să fie mai mare de un an.

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că mijloacele fixe cuprind imobilizările corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte pragul de semnificaţie stabilit de entitate, indicînd mă¬rimea concretă, de exemplu, 10 000 lei, 15 000 lei sau o altă sumă.

Din practica entităţilor autohtone se poate constata că contabilii entităţilor nu practică această variantă admisibilă, din motivul apariţiei necesităţii recalculării în scopuri fiscale a uzurii mijloacelor fixe, a căror valoarea este peste 6 000 lei pînă la pragul de semnificaţie de exemplu 10 000 lei.

Evaluarea ulterioară a imobilizărilor necorporale şi corporale se efectuează la valoarea contabilă, care potrivit SNC „Imobilizări necorporale şi corporale" costul de intrare sau costul corectat al obiectului de evidenţă diminuat cu amortizarea şi pierderile din depreciere acumulate.

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că evaluarea ulterioară a imobilizărilor necorporale şi corporale se efec¬tuează în baza modelului reevaluării potrivit pct. 75 din IAS 38 „Imobilizări necorporale" şi pct. 31 din IAS 16 „Imobilizări corporale".

Duratele de utilizare a imobilizărilor necorporale şi corporale se stabilesc în funcţie de modelul utilizării acestora şi sînt prezentate în procesele-verbale de primire-predare pct. 20 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale". Aceste durate de utilizare sunt stabilite în baza Catalogului de mijloace fixe şi activelor nemateriale nr. 338 din 21.03.2003.

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că duratele de utilizare a imobilizărilor necorporale şi corporale se stabi¬lesc prin ordinul conducătorului (directorului) entităţii.

Aferent mijloacelor fixe mai trebuie de indicat şi informaţia aferentă valorii reziduale. Dacă valoarea reziduală a mijloacelor fixe este nesemnificativă şi se consideră nulă (pct. 20 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale").

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că valoarea reziduală a mij¬loacelor fixe se stabileşte pe obiecte de evidenţă şi se reflectă în procesele-verbale de primire-predare a mijloacelor fixe.

Un moment important care trebuie reflectat în subcompartimentul „Imobilizări necorporale şi mijloace fixe” se referă la metoda de amortizare utilizată la imobilizări necorporale şi mijloacelor fixe, care poate fi metoda liniară (pct. 22 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale").

Variante admisibile care pot fi stipulate în politici contabile sunt amortizarea imobilizărilor necorporale şi mijloacelor fixe se calculează prin:

  • metoda unităţilor de producţie;
  • metoda de diminuare a soldului cu majorarea ratei (normei) uzurii liniare de două ori (sau în altă mărime stabilită de entitate) (pct. 25 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale").



Trebuie să fie indicată şi perioada începerii calculului amortizării. Astfel amortizarea imobilizărilor necorporale şi mijloacelor fixe se calculează începînd cu prima zi a lunii care urmează după luna transmiterii acestora în utilizare (pct. 28 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale").
Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este amortizarea imobilizări¬lor necorporale se calculează începînd cu data transmiterii acestora în utilizare.

În cazul existenţei activelor imobilizate la care nu se calculează amortizarea acestea trebuie de indicat tipurile de imobilizări necorporale şi corporale pentru care nu se calculează amortizarea (pct. 48 şi 61 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale").

Costurile de reparaţie, întreţinere a mijloacelor fixe şi de ieşire a acestora se înregistrează ca cheltuieli curente (pct. 65 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale").

Variante admisibile care poate fi stipulată în politici contabile este că costurile de reparaţie, întreţinere şi de ieşire a mijloacelor fixe:

  • se înre¬gistrează ca cheltuieli anticipate, cu deconta¬rea ulterioară la cheltuieli curente conform metodei liniare (sau în altă bază raţională stabilită de entitate);
  • costurile de ieşire a mijloacelor fixe se decontează pe seama provizionului constituit anterior.



Investiţii imobiliare
În acest context poate fi indicat că pragul de semnificaţie privind delimitarea investiţiei imobiliare de proprietatea imobiliară utilizată de posesor constituie 25% (sau alt indicator) din suprafaţa investiţiei imobiliare (pct. 6 din SNC „Investiţii imobiliare").

Costurile ulterioare de întreţinere a investiţiilor imobiliare se înregistrează ca cheltuieli curente (pct. 18 din SNC „Investiţii imobiliare").

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că costurile ulterioare de în¬treţinere a investiţiilor imobiliare, cu excepţia amortizării, se înregistrează ca cheltuieli anticipate, cu decontarea ulterioară la cheltuieli curente după metoda liniară (sau altă metodă stabilită de entitate).

Evaluarea ulterioară a investiţiilor imobiliare se efectuează conform metodei bazate pe valoarea justă (pct. 20 din SNC „Investiţii imobiliare").

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că evaluarea ulterioară a investiţiilor imobiliare se efectuează conform metodei bazate pe cost.

Amortizarea investiţiilor imobiliare evaluate conform metodei bazate pe cost se calculează prin metoda liniară (pct. 30 din SNC „Investiţii imobiliare").

Variante admisibile care poate fi stipulată în politici contabile este că amortizarea investiţiilor imobiliare evaluate conform metodei bazate pe cost se calculează prin metoda:

  • unităţilor de producţie;
  • de diminuare a soldului, cu majorarea normei liniare de două ori (sau în altă mărime stabilită de entitate). Costurile de ieşire a investiţiilor imobiliare se înregistrează ca cheltuieli curente (pct. 43 din SNC „Investiţii imobiliare")


Variante admisibile care pot fi stipulate în politici contabile este că costurile de ieşire a investiţiilor imobiliare se:

  • înregistrează ca cheltuieli anticipate, cu decontarea ulterioară la cheltuieli curente conform metodei liniare (sau în alt mod stabilit de entitate);
  • decontează pe seama provizionului constituit anterior .


Contracte de leasing
În acest context poate fi indicat că prima de asigurare aferentă activului primit în leasing financiar, cu excepţia costului asigurării în drum, se înregistrează ca costuri/cheltuieli curente (pct. 14 din SNC „Contracte de leasing").

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că prima de asigurare aferentă activului primită în leasing, cu excepţia costului asigurării în drum, se înregistrează ca cheltuieli anticipate, cu decontarea ulterioară la costuri /cheltuieli curente conform metodei liniare (sau în alt mod stabilit de entitate).
Duratele de funcţionare utilă a activelor primite în leasing financiar coincid cu duratele stabilite în contractele de leasing (pct. 20 din SNC „Contracte de leasing").
Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că duratele de funcţionare utilă a activelor primite în leasing financiar constituie cel mai mic termen dintre termenul contractului de leasing şi durata de funcţionare utilă stabilită pentru activele similare proprii.
Amortizarea activelor primite în leasing financiar se calculează prin metodele aplicate pentru activele similare proprii (pct. 21 din SNC „Contracte de leasing").
Costurile direct atribuibile intrării (restituirii) activelor primite în leasing operaţional şi costurile de întreţinere se înregistrează ca costuri/cheltuieli curente, în funcţie de destinaţia şi locul de utilizare a activului respectiv (pct. 27 din SNC „Contracte de leasing").

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că costurile direct atribuibile intrării (restituirii) activelor primite în leasing operaţional şi costurile de întreţinere se înregistrează ca cheltuieli anticipate, cu decontarea ulterioară în limita termenului de leasing la costuri/cheltuieli curente conform metodei liniare (sau în alt mod stabilit de entitate).

Plăţile de leasing operaţional se înregistrează la costuri/cheltuieli curente în părţi egale pe durata termenului de leasing (pct. 28 din SNC „Contracte de leasing").
Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că plăţile de leasing operaţional se înregistrează la costuri / cheltuieli curente (de indicat baza sistematică de înregistrare a plăţilor de leasing stabilită de entitate).
Costurile aferente reparaţiei activelor primite în leasing operaţional se înregistrează ca cheltuieli curente (pct. 29 din SNC „Contracte de leasing").
Variante admisibile care poate fi stipulate în politici contabile este că costurile aferente reparaţiei activelor primi¬te în leasing operaţional se înregistrează:

  • ca cheltuieli anticipate;
  • ca costuri ale activităţilor auxiliare.



Costurile aferente returnării activelor transmise în leasing se înregistrează ca cheltuieli curente (pct. 50 din SNC „Contracte de leasing").

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că costurile aferente returnării activelor transmise în leasing se înregistrează ca cheltuieli anticipate, cu decontarea ulterioară la cheltuieli curente conform metodei liniare (sau în alt mod stabilit de entitate).



Deprecierea activelor
Deprecierea activelor
În acest context poate fi indicat că decizia privind deprecierea activelor se aprobă de conducerea entităţii (pct. 11 din SNC „Deprecierea activelor").
Pierderile din deprecierea activelor se contabilizează într-un cont separat (pct. 24 din SNC „Deprecierea activelor").

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că pierderile din deprecierea activelor se contabilizează prin diminuarea directă a costului de intrare (corectat) a activului depreciat.

Pierderile din deprecierea unui grup de active se repartizează proporţional cu valoarea contabilă a activelor grupului (pct. 26 din SNC „Deprecierea activelor").

Pierderile reluate din deprecierea activelor se repartizează proporţional cu valoarea contabilă a activelor grupului (pct. 42 din SNC „Deprecierea activelor").


Creanţe şi investiţii financiare
În acest context poate fi indicat că suma prejudiciului material se înregistrează ca venituri curente (pct. 32 din SNC „Creanţe şi investiţii financiare").

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că suma prejudiciului material se înregistrează ca venituri anticipate, cu decontarea ulterioară la venituri curente în bază liniară (sau în alt mod stabilit de entitate).
Creanţele compromise se decontează la cheltuieli curente prin metoda directă (pct. 37 din SNC „Creanţe şi investiţii financiare").
Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că creanţele compromise se decontează prin metoda provizioanelor (corecţiilor).
Mărimea corecţiilor privind creanţele compromise se determină pe fiecare creanţă,
pornind de la suma absolută a creanţelor compromise (pct. 41 din SNC „Creanţe şi investiţii financiare").

Variante admisibile care pot fi stipulate în politici contabile este că mărimea corecţiilor privind creanţele com¬promise se determină:

  • pe grupe de creanţe, în funcţie de termenul de achitare expirat al acestora;
  • pe creanţe în totalitate, pornind de la volumul vînzărilor nete în perioada de gestiune şi cota pierderilor aferente creanţelor compromise;

  • mărimea corecţiilor privind creanţele compromise se determină în baza (trebuie de indicat baza concretă de determinare a mărimii corecţiilor aplicată de entitate).


Mărimea corecţiilor privind creanţele compromise se determină în baza clasificării creanţelor după termenul de achitare în următoarele grupe (de indicat grupele de creanţe) (pct. 43 din SNC „Creanţe şi investiţii financiare").
Diferenţa dintre costul de intrare şi valoarea nominală a obligaţiunilor se amortizează prin metoda liniară pe măsura calculării dobînzii (pct. 60 din SNC „Creanţe şi investiţii financiare").

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că diferenţa dintre costul de intrare şi valoarea nominală a obligaţiunilor se amortizează prin (de indicat metoda concretă aplicată de entitate).

Valorile mobiliare ieşite se evaluează după metoda costului mediu ponderat (pct. 69 din SNC „Creanţe şi investiţii financiare").

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că valorile mobiliare ieşite se evaluează după metoda FIFO.


Stocuri
Contabilitatea stocurilor se ţine în expresie cantitativă şi valorică. art. 17 alin. (5) din Legea contabilităţii şi pct. 10 din SNC „Stocuri".

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că contabilitatea stocurilor se ţine în expresie valorică.

În acest context poate fi indicat că obiectele de mică valoare şi scurtă durată cuprind bunurile valoarea unitară a cărora nu depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie (pct. 6 subpct. 3) din SNC „Stocuri").

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că obiectele de mică valoare şi scurtă durată cuprind bunurile valoarea unitară a cărora nu depăşeşte (de indicat mărimea pragului de semnificaţie stabilit de entitate).
Bunurile cu o pondere nesemnificativă (trebuie de indicat ponderea concretă, de exemplu, 2-5% în totalul stocurilor) se decontează direct la costuri şi/sau cheltuieli curente în momentul achiziţionării lor (pct. 9 din SNC „Stocuri").

Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că bunurile cu o pondere nesemnificativă în totalul stocurilor se înregistrează în conturile de evidenţă a stocurilor la achiziţionare şi se decontează la costuri şi/sau cheltuieli curente la transmiterea în folosinţă.

Obiectele de mică valoare şi scurtă durată, valoarea unitară a cărora nu depăşeşte 1/6 din plafonul stabilit de legislaţie, se decontează la costuri/cheltuieli curente, active imobilizate etc. în momentul transmiterii în exploatare (pct. 51 din SNC „Stocuri").
Variantă admisibilă: obiectele de mică valoa¬re şi scurtă durată, valoarea unitară a cărora nu depăşeşte 1/6 din plafonul stabilit de legislaţie, se decontează la costuri/cheltuieli curente, active imobilizate etc. prin calcularea uzurii.

Costurile de producţie se repartizează între produse cuplate proporţional valorii de vînzare probabile a fiecărui produs (pct. 18 din SNC „Stocuri").
Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că costurile de producţie se repartizează între produse cuplate proporţional (de indicat baza concretă de repartizare aplicată de entitate).

Produsele secundare cu valoarea nesemnificativă (de indicat mărimea pragului de sem¬nificaţie pentru astfel de produse, de exemplu, 2-5% din valoarea totală a stocurilor) se evaluează la valoarea realizabilă netă care se deduce din suma totală a costurilor de producţie (pct. 18 din SNC „Stocuri").

Variantă admisibilă: materialele consumate la prestarea serviciilor nu se includ în costul serviciilor, dar se contabilizează ca operaţiuni se¬parate de ieşire a stocurilor.

Stocurile ieşite se evaluează prin metoda costului mediu ponderat calculat după fiecare intrare a stocurilor.

Variante admisibile care pot fi stipulate în politici contabile este că stocurile ieşite se evaluează prin metoda:

  • identificării specifice;
  • FIFO după fiecare ieşire.


Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că în cursul perioadei de gestiune stocurile se evaluează prin metoda preţului cu amănuntul.

Valoarea realizabilă netă a stocurilor se determină prin metoda categoriilor (elementelor) de stocuri (pct. 46 din SNC „Stocuri").

Variante admisibile care pot fi stipulate în politici contabile este că valoarea realizabilă netă a stocurilor se de¬termină prin metoda:

  • grupelor omogene de stocuri;
  • volumului total de stocuri.


Cheltuieli anticipate
În acest context poate fi indicat că cheltuielile anticipate cuprind valoarea anvelopelor, acumulatoarelor procurate separat de mijloacele de transport, formularele cu regim special, valoarea primelor de asigurare obligatorie a autoturismelor, valoarea licenţei cu dreptul de valabilitate de 12 luni, valoarea activelor transmise în leasing financiar şi alte costuri suportate în perioada curentă, dar care se referă la perioadele viitoare.
Cheltuielile anticipate se decontează la costuri /cheltuieli curente prin metoda liniară (pct. 8 din SNC „Cheltuieli").

Variantă admisibilă: cheltuielile anticipate se decontează prin metoda (de indicat metoda concretă de decontare aplicată de entitate).


1, Politici contabile. Transfer de practici de la profesioniști. Conţinutul şi rolul politicilor contabile

2. Politici contabile. Transfer de practici de la profesioniști. Elemente de activ

3 Caracteristica, modul de recunoaştere şi evaluare a elementelor de pasiv

Notă: realizat în urma seminarului organizat de PROACTIV.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.