Întrebări și răspunsuri

1. (28.6.1.6) Care sunt circumstanțele în care se pierde dreptul la beneficierea de scutirea de TVA, stabilită în conformitate cu art.103 alin.(1) p.29) din Codul fiscal?

Potrivit art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal, în redacţia Legii nr.281 din 16 decembrie 2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 27 decembrie 2016, nr. 472-477 (5905-5910)) sunt scutite de TVA activele materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie. Modul de aplicare a facilităţilor fiscale respective se stabileşte de Guvern. La active materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor se atribuie activele a căror uzură se raportează la costul produselor fabricate, serviciilor prestate şi/sau lucrărilor executate. Activele materiale pe termen lung care au beneficiat de facilitatea fiscală respectivă nu pot fi înstrăinate, transmise în folosinţă sau posesie (exceptînd locaţiunea bunurilor imobile), atît integral, cît şi părţi componente ale acestora, pe parcursul a 3 ani de la data validării declaraţiei vamale respective sau eliberării facturii, cu excepţia cazului în care aceste active materiale pe termen lung sînt exportate, dacă anterior au fost importate şi nu au suferit modificări în afara uzurii normale. În cazul în care aceste active materiale pe termen lung se înstrăinează, se transmit în folosinţă sau posesie, atît integral, cît şi părţi componente ale acestora, pînă la expirarea a 3 ani, T.V.A. se calculează şi se achită de către beneficiar (cumpărător) pornind de la valoarea indicată în factura eliberată în momentul beneficierii de facilitatea fiscală respectivă, în cazul livrării de active materiale pe termen lung, sau de la valoarea în vamă la momentul depunerii declaraţiei vamale, în cazul importului acestora. Astfel, ținînd cont de faptul că prevederile normei expuse stabilesc expres modalitățile, tipurile și formele raporturilor juridice care condiționează aplicarea TVA de către beneficiar (cumpărător) conform art.103 alin.(1) p.29) din Codul fiscal, alte raporturi aferente activelor ce constituie aport în capitalul statutar decît cele specificate, nu se califică drept nerespectare a condițiilor stabilite de norma menționată.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1384 vizualizări

Data publicării:

16 Februarie /2017 08:56

Domeniu:

T.V.A. | Legislație fiscală

Etichete:

scutire | TVA | Codul fiscal | activele materiale | prestarea serviciilor

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon