18
09 2015
546

1. (28.6.1.5) Ce regim TVA se va aplica activelor materiale pe termen lung incluse în capitalul statutar (social) cu aplicarea scutirii stabilite de art.103 alin.(l) pct.29) din Codul fiscal, la comercializarea, transmiterea în arendă, locațiune, uzufruct, leasing operațional sau financiar acestora (cu excepția exportului) pînă la expirarea termenului de 3 ani?

Scutirea de TVA stabilită la art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal este determinată de îndeplinirea unor condiții, care își pierdе aplicabilitatea în urma nerespectării sau respectării neadecvate a condițiilor respective prevăzute de legislația fiscală.

În acest context, potrivit art.169 alin.(1) din Codul fiscal, obligația fiscală naște în momentul apariției circumstanțelor, stabilite de legislație, ce prevăd stingerea ei.

Reieșind din cele menționate, în sensul art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal, înstrăinarea activelor materiale pe termen lung, pînă la expirarea termenului de 3 ani (prin comercializare, transmitere în arendă, locațiune, uzufruct, leasing operațional sau financiar) constituie circumstanțe stabilite de Codul fiscal, care duc la apariția obligației fiscale.

Astfel, agentul economic – beneficiar de scutire de TVA aferentă activelor materiale pe termen lung introduse în capitalul statutar (social), care a încălcat prevederile legislației fiscale în partea ce ține de condițiile stipulate la art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal, este obligat să stingă obligația fiscală prin achitarea sumei TVA aferentă activelor materiale pe termen lung introduse în capitalul statutar (social).

În dependenţă de modul în care activele materiale pe termen lung au fost introduse în capitalul statutar (social), se vor aplica următoarele regimuri fiscale:

  1. în cazul în care acestea au fost introduse în capitalul statutar (social) în urma importului și nu au suferit modificări în afara uzurii normale, vor fi aplicate prevederile art.35 lit.c) din Codul vamal;
  2. în cazul în care acestea au fost introduse în capitalul statutar (social) ca urmare a livrării pe teritoriul Republicii Moldova, agentul economic beneficiar (cumpărător) urmează să calculeze și să achite TVA datorat pornind de la valoarea indicată în factura eliberată în momentul beneficierii de facilitatea fiscală respectivă.

Concomitent, la livrarea ulterioară a activelor materiale pe termen lung(comercializare, transmitere în arendă, locațiune, uzufruct, leasing operațional sau financiar) se aplică TVA pe principii generale în modul stabilit de legislația fiscală. (Explicațiile oferite de către Ministerul Finanțelor prin scrisoarea nr.14/4-13/177 din 29.06.2015)

via | www.fisc.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.