Întrebări și răspunsuri

2. (28.6.1.1) Care regim fiscal privind TVA se va aplica pentru activele materiale procurate în scopul introducerii acestora în capitalul statutar(social) al întreprinderii ?

În conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal, în redacţia Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.71 din 12.04.2015 (Monitorul Oficial nr.102-104/170 din 28 aprilie 2015), sunt scutite de TVA activele materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie. La active materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor se atribuie activele a căror uzură se raportează la costul produselor fabricate, serviciilor prestate şi/sau lucrărilor executate. Activele materiale pe termen lung, care au beneficiat de facilitatea fiscală respectivă, nu pot fi comercializate, transmise în arendă, locaţiune uzufruct, leasing operaţional sau financiar pe parcursul a trei ani de la data validării declaraţiei vamale respective sau eliberării facturii, cu excepţia cazului în care aceste active materiale pe termen lung şînt exportate, dacă anterior au fost importate şi nu au suferit modificări în afara uzurii normale. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.71 din 12.04.2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. Nr.102-104/170 din 28.04.2015), în vigoare de la 1 mai 2015.] Arhiva (în vigoare pînp la 01.05.2015) Reprezintă obiect al impunerii cu TVA aporturile în fondul statutar (social) al întreprinderii ? În conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal, sunt scutite de TVA activele materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie. La active materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor se atribuie activele a căror uzură se raportează la costul produselor fabricate, serviciilor prestate şi/sau lucrărilor executate. Pentru a beneficia de facilitatea fiscală dată, aceste active materiale pe termen lung nu pot fi comercializate, transmise în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional sau financiar pe parcursul a 3 ani din data validării declaraţiei vamale respective sau eliberării facturii. În cazul în care aceste active materiale pe termen lung se comercializează, se transmit în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional sau financiar pînă la expirarea a 3 ani, T.V.A. se va calcula şi achita de la valoarea de intrare a acestora. Totodată, modul de aplicare a facilităţilor fiscale menţionate este stabilit în Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităţilor fiscale stabilite în art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi art.28 lit.q2) din Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.145 din 26.02.2014 (Monitorul Oficial nr.49-52/158 din 28.02.2014). Livrarea activelor materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.29) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie, sunt scutite de TVA. Modul de aplicare a facilităţilor fiscale respective se stabileşte de Guvern. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 324 din 23.12.2013, publicată în Monitorul Oficial nr.320-321/871 din 31.12.2013] (în vigoare pînă la 01.01.2014) Livrarea activelor materiale destinate includerii în capitalul statutar reprezintă livrarea impozabilă pentru care se aplică TVA pe principii generale. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 178 din 11.07.2012(publicată în Monitorul Oficial nr. 190-192/644 din 14.09.2012), în vigoare aprobării de la 01.01.2013] Potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) pct. 23) din Codul fiscal, livrarea activelor materiale a căror valoare depăşeşte 6000 lei pentru o unitate şi al căror termen de exploatare depăşeşte un an, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie este scutită de TVA. Modul de aplicare a facilităţii fiscale respective se stabileşte prin regulamentul aprobat de Hotărîrea Guvernului nr. 102 din 30.01.2007. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 267 din 23.12.2011(publicată în Monitorul Oficial nr. 13-14 din 13.01.2012), în vigoare aprobării de la data publicării.] (în vigoare pînă la 13.01.2012) Potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) pct. 23) din Codul fiscal, livrarea activelor materiale a căror valoare depăşeşte 3000 lei pentru o unitate şi al caror termen de exploatare depăşeşte un an, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie este scutită de TVA. Modul de aplicare a facilităţii fiscale respective se stabileşte prin regulamentul aprobat de Hotărîrea Guvernului nr. 102 din 30.01.2007. Totodată, persoana fizică poate avea obligaţii privind TVA, în cazul în care acesta este înregistrată în calitate de plătitor TVA.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1780 vizualizări

Data publicării:

26 Mai /2015 14:43

Domeniu:

T.V.A.

Etichete:

regim fiscal | TVA | Active | capital statutar

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon