Монитор ГНС

Activitatea independentă – alternativă pentru contribuabilii care activează în baza patentei

Serviciul Fiscal de Stat informează că începând cu 1 iulie 2023, activitatea de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule, precum și comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor alterabile autohtone, cu condiția respectării cerințelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea și comercializarea lor, nu va mai fi admisă în baza patentei de întreprinzător, urmare a intrării în vigoare a modificărilor corespunzătoare efectuate în Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător.

 

Pentru continuitatea desfășurării activității comerciale, contribuabilii au oportunitatea de a trecerea la un regim fiscal simplificat - activitatea independentă sau să se înregistreze într-o altă formă organizatorico-juridică.

 

În acest sens, pentru titularii patententelor de întreprinzător pentru activitățile menționate supra, în calitate de alternativă, legislația fiscală prevede activitatea independentă - activitate desfășurată de către o persoană fizică rezidentă fără a constitui o formă organizatorico-juridică.

 

Majorarea limitei venitului obținut

În context, menționăm că, a fost majorat plafonul de vânzări din activități independente până la 1,2 mil. lei într-o perioadă fiscală.

 

Perioadă nelimitată de activitate și cel mai mic impozit pe venit

Alte beneficii ale activității independente ar fi perioada de activitate este nelimitată, iar cota impozitului pe venit este cea mică din Europa și constituie 1% din venitul din vânzări. De asemenea, activitatea independentă nu este limitată la un anumit tip de unități de comerț.

 

Achitarea impozitului pe venit din activitate independentă

Achitarea trimestrială a impozitului pe venit se va efectua în baza Avizului de plată eliberat de SFS, în  funcție de vânzările înregistrate (la oficiul poștal, sucursalele băncilor, prin terminalele de plată sau online prin intermediul portalului www.sfs.md sau www.mpay.gov.md);

 

 

Fără raportare și evidență contabilă

Contribuabilul trebuie doar să păstreze facturile fiscale de procurare a mărfurilor, iar în cazul procurării de mărfuri de la persoanele fizice acestea urmează a fi înregistrate în Registrul de evidență a procurărilor care se va prezenta la SFS la finele perioadei de gestiune.

 

Mai multe detalii despre activitatea independentă pot fi obținute pe pagina-web a SFS, compartimentul Baza generalizată a practicii fiscale sau la Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat 0 8000 1525 (apel gratuit).

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

6546 просмотры

Дата публикации:

07 Июнь /2023 10:45

Catalogul tematic

Деятельность ГНС

Ключевые слова

patenta de întreprinzător

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon