Новости

Au fost actualizate mai multe Ordine ale SFS

În Monitorul Oficial din 7 noiembrie curent a fost publicat Ordinul nr. 533 din 31 octombrie 2024 ce prevede modificarea  a 6 ordine ale Serviciului Fiscal de Stat, cu scopul de a aduce ordinele respective în concordanță cu prevederile politicii fiscale 2025, aprobate prin Legea nr. 214/2014.

 

Aspectul cel mai important este actualizarea periodicității raportării obligațiilor fiscale aferente taxelor locale și taxelor pentru resursele naturale, dat fiind faptul că prin politica fiscală prezentarea a fost modificată de la trimestrial în semestrial.

 

Astfel, au fost operate modificări în:

  1. Ordinul IFPS nr. 317/2009 cu privire la aprobarea formularului tipizat al Informației privind taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depășesc limitele admise, calculată în conformitate cu art. 352 alin. (5) al Codului fiscal. Prin politica fiscală 2025 a fost modificată denumirea taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehicule a căror masă totală, sarcină masică pe axă sau ale căror dimensiuni depăşesc limitele admise în taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehicule care depăşesc masa totală, sarcina masică pe osie sau dimensiunile maxime admise.
  2. Ordinul IFPS nr. 1603/2012 privind aprobarea formularelor tipizate ale Dării de seamă pe taxele locale (Forma TL13) şi a instrucțiunii privind modul de întocmire şi prezentare a acesteia (se introduce prezentarea semestrială a formularului).
  3. Ordinul IFPS nr.274/2013 privind aprobarea formularelor tipizate ale dărilor de seamă aferente unor taxe rutiere şi a instrucțiunilor privind modul de completare a acestora (denumirea ,,taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehicule a căror masă totală, sarcină masică pe axă sau ale căror dimensiuni depăşesc limitele admise” modificată în ,,taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehicule care depăşesc masa totală, sarcina masică pe osie sau dimensiunile maxime admise).
  4. Ordinul SFS nr. 533/2015 cu privire la aprobarea formularului Informației cu privire la volumul de apă livrată în scopurile specificate la art. 306 lit. b), c), d) și e) al CF și Instrucțiunea de completare a acesteia (prezentarea semestrială).
  5. Ordinul SFS nr. 376/2020 cu privire la aprobarea formularului tipizat al Dării de seamă pe taxele pentru resursele natural și a Instrucțiunii privind modul de completare și de prezentare a acesteia (prezentarea semestrială)
  6. Anexa nr. 2 la Ordinul Serviciului Fiscal de Stat cu privire la abrogarea Ordinului SFS nr.315/2020 și a aprobarea formularului tipizat al Calculului impozitului pe bunurile imobiliare (Forma BIJ17) în versiune nouă nr.73/2021. În conformitate cu completările operate în art. 280 din CF, consiliul local va putea majora impozitul pe bunurile imobiliare până la 300% pentru  clădirile şi terenurile neîngrijite situate în intravilan (criteriile de încadrare în categoria clădirilor şi terenurilor neîngrijite se adoptă prin decizia autorității reprezentative şi deliberative a administrației publice locale) și pentru  terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutivi, impozitul fiind perceput începând cu al treilea an, în condițiile stabilite prin decizia autorității reprezentative şi deliberative a administrației publice locale. În acest sens, în Instrucțiunea privind modul de completare se specifică faptul că în cazul bunurilor imobiliare, evaluate de către organele cadastrale în scopul impozitării, cu statut ,,neîngrijit”/,,neprelucrat”, suma calculată a impozitului pe bunurile imobiliare se determină ca produsul dintre baza impozabilă, cota concretă sau cota fixă a impozitului și valoarea procentuală, stabilită de către consiliul local al primăriei în raza căreia este amplasat bunul imobiliar atribuit la categoria respectivă, cu care se majorează impozitul pe bunurile imobiliare.

 

Ordinul intră în vigoare la 1 ianuarie 2025, cu excepția prevederilor ce se referă la Forma TL13.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

591 просмотры

Дата публикации:

07 Ноябрь /2024 08:57

Catalogul tematic

Бюджетно-налоговая политика | Местные сборы | Приказы ГНИ | Налоговая отчетность

Ключевые слова

politica fiscală și bugetară | Taxe locale | ordin SFS

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon