Новости

BNM: evitați schemele de fraudă cu pretext investițional

Înainte de a face investiții, cetățemii urmează să se informeze, astfel încât să evite schemele de fraudă care iau amploare în era tehnologiilor informaționale, la nivel mondial, țara noastră nefiind o excepție, atenționează Banca Națională a Moldovei (BNM).

 

Banca centrală precizează că escrocii utilizează cu precădere rețele sociale pentru diseminarea anunțurilor false și, profitând de lipsa de prudență a oamenilor, îi ademenesc în scheme de pretinse investiții, cu promisiunea că în scurt timp vor obține câștiguri fabuloase.

 

În mod special, infractorii folosesc denumirile unor companii cu renume sau ale unor instituții naționale și internaționale, prin utilizarea brandurilor și logo-urilor unor bănci centrale și comerciale sau imaginilor unor demnitari de stat, a unor pagini web fictive, apelând și la falsificarea ștampilelor sau a actelor acestora. Odată ce reușesc să obțină mijloacele financiare de la persoanele atrase în schemă, răufăcătorii dispar fără urmă. În același timp, schemele sunt modificate de la caz la caz, ceea ce face dificilă detectarea lor și sporește numărul de victime.

 

În acest context, BNM îndeamnă cetățenii să se informeze de pe site-uri oficiale și să fie precauți atunci când li se fac promisiuni de profituri mari și rapide. De asemenea, se recomandă prudență maximă față de persoanele care pretind că au cunoștințe și oferă oportunități exclusive de investiții sau față de cei care solicită plăți cu scopul investițiilor, în special dacă cealaltă parte vine cu inițiativa efectuării de investiții.

 

Regulatorul mai recomandă cetățenilor să nu discute aspecte legate de investiții cu persoane suspecte care utilizează tehnici de vânzări agresive, să nu transmită bani persoanelor cu care au interacționat doar în mediul online. În mod special, BNM menționează că nu trebuie furnizate date bancare, copii ale actelor de identitate sau orice alte informații sensibile pe pagini web care promovează obținerea profiturilor mari sau rapide și a căror autenticitate nu poate fi verificată.

 

Totodată, BNM atenționează, în mod repetat, asupra riscurilor de a investi în criptovalute, care nu sunt reglementate în Republica Moldova. Prin urmare, fondurile utilizatorilor nu sunt protejate.

Учреждения:

Национальный банк Молдовы | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

911 просмотры

Дата публикации:

06 Февраль /2023 09:12

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

antifrauda | Banca Naţională a Moldovei

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon