Новости
Clasificatorul tipurilor subdiviziunilor, completat
În Monitorul Oficial din 20 februarie curent a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 82 din 13 februarie 2026 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr. 194/2025 cu privire la modificarea Instrucțiunii privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr. 352/2017.
Astfel, în temeiul prevederilor Ordinului SFS nr. 82/2026 care vor intra în vigoare din 30 aprilie anul curent, Clasificatorul tipurilor subdiviziunilor, Anexa nr. 14 la Instrucțiune (în redacția Ordinului SFS nr.194/2025), va fi completată cu un rând nou: 12005 – Hala de producere și comercializare la comandă, în care se va mai indica suprafața în m2 și numărul angajaților.
Introducerea poziției respective are drept scop reflectarea distinctă a tipului de activitate prevăzut de Legea nr. 231/2010 privind unitățile comerciale, care, în forma actuală a clasificatorului, nu este reglementat separat, fapt ce poate genera neclarități în procesul de aplicare.
De menționat că, în temeiul modificărilor la Instrucțiune, operate prin Ordinul SFS nr.194/2025, din 30 aprilie anul curent Anexa nr. 14 va avea o nouă redacție.
În vederea asigurării tranziției la Clasificatorul tipurilor subdiviziunilor în redacție nouă, contribuabilii, în termen de până la 31 decembrie 2026, vor aduce în concordanță subdiviziunile/obiectele impozabile înregistrate până la 30 aprilie 2026 în conformitate cu noul Clasificator.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
287 просмотры
Дата публикации:
23 Февраль /2026 07:46
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
Subdiviziune
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии