Монитор ГНС

Cooperarea dintre SFS și Departamentul Trezoreriei SUA: domenii prioritare de asistență

Serviciul Fiscal de Stat va continua cooperarea cu Departamentul Trezoreriei SUA, începută în anul 2017. Subiectul a fost discutat în cadrul unei întrevederi dintre directorul adjunct al SFS, Petru Griciuc și managerul de proiect, expert al Trezoreriei SUA, Thomas Mathews, care își încheie misiunea în cadrul autorității fiscale naționale.


Părțile au făcut o trecere în revistă a realizărilor înregistrate în perioada anilor 2017-2023 în cadrul proiectului, care vizează:

  • aprobarea Manualului operațional de deservire a contribuabililor și Manualului operațional de management a creanțelor și desfășurate instruirile aferente;
  • ajustarea și îmbunătățirea Manualului de control fiscal;
  • dezvoltarea unui program de asigurare a calității controlului fiscal;
  • consolidarea capacităților de auditare a sistemelor informaționale;
  • oferirea asistenței privind consolidarea funcției de constatare și urmărire penală a infracțiunilor;
  • oferirea asistenței privind impozitarea internațională.

 

În context, Petru Griciuc a exprimat din numele Serviciului Fiscal de Stat gratitudine și recunoștință pentru suportul oferit de Departamentul Trezoreriei SUA în vederea modernizării administrației fiscale și asistența acordată în acest proces.

 

„Vă mulțumim pentru munca depusă pe parcursul ultimilor 7 ani în cadrul Serviciului Fiscal de Stat. Împreună am reușit să înregistrăm realizări importante în ceea ce privește îmbunătățirea deservirii contribuabililor, recuperării creanțelor, control fiscal”, a declarat directorul adjunct al SFS.


Precizăm că, Departamentul Trezoreriei SUA va acorda în continuare asistență Serviciului Fiscal de Stat în următoarele domenii prioritare:

  • regulile privind prețurile de transfer, regulile generale anti-evaziune, administrarea tratatelor fiscale și alte aspecte internaționale;
  • actualizarea declarațiilor fiscale sub aspectul promovării conformării voluntare și sporirii capacității SFS de a asigura acuratețea impozitelor declarate;
  • îmbunătățirea utilizării sesizărilor penale pentru combaterea fraudei fiscale;
  • evaluarea generală a Codului fiscal, cu accent pe facilitarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

972 просмотры

Дата публикации:

11 Май /2023 14:13

Catalogul tematic

Налоговое администрирование | Налоговые новости

Ключевые слова

sua | administare fiscala | acord de cooperare

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon