Новости

BNM va pune în vânzare seturi de monetărie cu cele patru monede noi de 1, 2, 5 și 10 lei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a luat decizia de a emite seturi de monetărie cu monedele de 1, 2, 5 și 10 lei, în scop de reprezentanță, numismatic sau în calitate de suvenir, la numeroase solicitări parvenite de la instituții publice, organizații comerciale, agenții de turism și cetățeni. Înainte de a plasa comanda de producere, banca centrală solicită potențialilor cumpărători să indice cantitățile indicative pe care ar dori să le procure, fără obligații contractuale la această etapă. Aceștia sunt rugați să expedieze o cerere preliminară la adresa electornică operatiuni.numerar@bnm.md până pe data de 31 octombrie 2018. Pe lângă cele patru monede, prezentate pe avers și revers, setul conține o descriere a specificațiilor tehnice și a elementelor de siguranță, precum și legenda acestora în limbile română și engleză. Seturile vor putea fi procurate de la BNM de către instituțiile guvernamentale, iar de ceilalți doritori, agenți economici sau persoane fizice - de la băncile licențiate. Setul a fost elaborat cu ocazia evenimentului oficial din 28 februarie 2018, când a fost lansată o serie nouă de monede metalice de 1, 2, 5 și 10 lei.

via | bnm.md

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальный банк Молдовы

1042 просмотры

Дата публикации:

15 Октябрь /2018 12:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

BNM | moneda | vînzare

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon