Новости

Bugetul de stat pentru anul curent va fi revizuit

Până la sfârșitul lunii iulie, în Parlament se va discuta și aproba în prima lectură un proiect de modificare a Legii bugetului de stat pentru aul 2019, iar la mijlocul lunii august se preconizează adoptarea proiectului în lectură finală, astfel încât bordul executiv al Fondului Monetar Internațional să se poată întruni în luna septembrie curent pentru aprobarea accesării de către țara noastră a finanțării externe. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul unei conferințe de presă. După cum a anunțat ministrul, au fost colectate deja toate propunerile de rectificare a bugetului de la autoritățile publice centrale, iar acum echipa ministerului definitivează modificările. Potrivit ministrului, în rectificarea bugetului pentru anul curent va fi inclusă, la capitolul venituri, asistența din partea UE. Totodată, va fi prevăzut transferul, de la bugetul de stat la cele locale, a unei sume de peste un mld. lei, pentru ca APL să-și poată acoperi necesitățile financiare, în special cele ce țin de achitarea salariilor în conformitate cu Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. În acest context, Natalia Gavriliță a anunțat că toate salariile vor fi achitate integral și în termen. Potrivit ei, legea a fost adoptată în lipsa unui registru al angajaților publici sau date care ar permite evaluarea impactului punerii în aplicare a acesteia. Totodată, legea fost adoptată după ce autoritățile publice locale și-au făcut planificarea bugetară. În consecință, dacă ne uităm la executarea bugetului pentru primul semestru, deja vedem că cheltuielile pentru implementarea prevederilor Legii salarizării vor depăși cu 1 mld. de lei suma planificată în acest sens în buget, a menționat ministrul. Totodată, s-a anunțat despre reducerea unor cheltuieli în valoare de circa 600 mil. lei planificate pentru investiții capitale. În acest context, ministrul a menționat că este vorba despre unele resurse planificate pentru Fondul de eficiență energetică sau construcția unui nou penitenciar. În proiect ar urma să fie incluse și alte măsuri, care ar stimula veniturile suplimentare la buget, cum ar fi majorarea accizei la unele produsele din tutun. Totodată, au fost discutate cu FMI măsuri care ar putea fi puse în aplicare începând cu 1 ianuarie 2020, care, însă, nu vor atinge categoriile de persoane dezavantajate, cum ar fi anularea scutirilor pentru proiectele din cadrul parteneriatelor publice-private, eliminarea scutirii personale pentru contribuabilii cu venituri mai mari, consolidarea creșterii de capital etc. Am apreciat foarte mult deschiderea FMI pentru a veni imediat după ce am preluat mandatul, iar în ultimele două săptămâni colegii de la Ministerul Finanțelor și din alte autorități publice au muncit din greu împreună cu misiunea Fondului pentru a finaliza două evaluări, care ar permite accesarea a $46,5 mil. pentru finanțarea deficitului bugetar. Ministrul a mai menționat că deblocarea relațiilor cu partenerii a fost prioritatea numărul unu a Ministerului, precum și a întregului Guvern, iar programul cu FMI constituie o precondiție pentru accesarea mijloacelor financiare din partea UE și a altor parteneri, fiind vorba, în primul rând, despre asistența macrofinanciară și suportul bugetar sectorial pe care îl oferă UE în valoare de 1,368 mld. lei. Pentru deblocarea finanțării este nevoie de corectat unele greșeli din politicile fiscale anterioare, referindu-se la magazinele duty-free și comercializarea produselor petroliere fără achitarea taxelor, precum și la scutirile acordate pentru jocurile de noroc, deoarece practicile internaționale nu recunosc asemenea facilități, care sunt periculoase pentru securitatea economică națională. Referitor la proiectele inițiate anterior cum ar fi Drumuri bune, Arena Chișinău sau Prima Casă, ministrul a menționat că ele vor fi revizuite prin prisma a două principii – să fie în favoarea cetățenilor și să fie eficiente din perspectiva banului public, menționând că ar putea avea loc întâlniri cu beneficiarii proiectului Prima Casă, pentru a fi discutate unele aspecte ale programului.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

1787 просмотры

Дата публикации:

12 Июль /2019 13:30

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

bugetul de stat | Ministerul Finanţelor | Conferinţă de presă | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon