Новости

Comerțul cu amănuntul: patenta de întreprinzător va fi valabilă până în anul 2022

Desfășurarea comerțului cu amănuntul în baza patentei de întreprinzător va fi permisă până la 31 decembrie 2022. Parlamentul a votat astăzi, în prima lectură, extinderea acestui termen, care, potrivit art.4 alin. 12 al Legii cu privire la patenta de întreprinzător, era preconizat până la 31 decembrie 2019. Este vorba despre două inițiative legislative, care au fost comasate. Esența lor constă în extinderea termenului cu încă trei ani, pentru asigurarea continuității activității titularilor de patentă și susținerea micilor întreprinzători. Autorii consideră că extinderea termenului va oferi dreptul patentarilor să activeze legal în continuare, va asigura menținerea locurilor de muncă existente și creșterea volumului de vânzări pe piața internă de consum. Potrivit datelor, în prezent sunt valabile peste 9100 de patente de întreprinzător în comerțul cu amănuntul. Amintim că capitolul 102 din Codul fiscal prevede un regim fiscal simplificat de impozitare al persoanelor fizice care desfășoară activități de comerț și anume activitatea independentă. Subiecții acestui gen de activitate sunt persoanele fizice rezidente care, fără a constitui o formă organizatorico-juridică pentru desfăşurarea activităţii, obţin venituri în sumă ce nu depăşeşte 600 mii lei într-o perioadă fiscală. Proiectul urmează a fi votat în lectura a doua. Totodată, reamintim că recent a fost propus spre consultări publice un proiect ce prevede completarea listei activităților permise în baza patentei cu încă trei genuri de activitate. Tot astăzi, Asociația Investitorilor Străini (FIA) printr-un comunicat de presă și-a reiterat poziția privind necesitatea modificării Legii nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător, în sensul eliminării acesteia pentru pozițiile 1.1 și 1.2 din anexa la prezenta lege (Comerțul cu amănuntul și Comerțul cu produse alimentare şi mărfuri uşor alterabile autohtone, cu condiția respectării cerințelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea şi comercializarea lor), lansarea de către autoritățile de resort a unei campanii de informare a persoanelor vizate despre noul concept, precum și facilitarea procesului de trecere de la patente la ”activitatea independentă” pentru persoanele fizice, ce obțin venituri din activitatea independentă de comerț.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

3438 просмотры

Дата публикации:

19 Июль /2019 13:36

Catalogul tematic

Новости | Физическое лицо | Предпринимательский патент

Ключевые слова

patenta de întreprinzător | comert cu amanuntul | prima lectura | parlamentul RM | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon