Новости

Congresul Mondial al Contabililor 2014 — reunește contabilii din toată lumea

În perioada 10-13 noiembrie 2014, Federația Internațională a Contabililor (IFAC) organizează la Roma, Italia, cel de-al XIX-a Congres Mondial al Contabililor 2014, în parteneriat cu Consiglio Nazionale dei Dottori Commercialisti e degli Esperti Contabili (CNDCEC). Congresul Mondial al Contabililor este organizat o dată la patru ani și reprezintă un eveniment international de importanță majoră pentru profesia contabilă. Tema Congresului din anul curent abordează „Viziunea pentru 2020: Să învățăm din trecut pentru a construi viitorul”, care va reuni peste 130 de organizații, instituții din întreaga lume și peste 4000 de participanți. Programul Congresului include discursuri, seminare, expoziții și întîlniri cu tematici diverse, abordînd astfel majoritatea problemelor cu care se confruntă contabilii din toată lumea, toate acestea prezentate în subiectele principale, ca de exemplu: Tehnologia și funcția Finanțelor în viitor, Creșterea transparenței Guvernului și responsabilității acestuia: o modalitate a creșterii economice și Gândirea integrată: cheia pentru o performanță îmbunătățită și creării de plusvaloare.
Pe lîngă teme principale, se organizează și Sesiuni competitive, care merg în paralel una cu alta, astfel participanții aleg subiecte care le interesează mai mult. În cursul acestora se vor discuta niște teme nu mai puțin importante, cum ar fi “Etica, legalitate și responsabilitate corporativă”, “Educație și consolidarea capacităților” și “Asigurarea informației de afaceri”, povestește Directorul executiv ACAP, Marina Șelaru.
Condițiile de participare la acest eveniment sunt destul de democratice, pot aplica cît membri diferitor organizații, asociații, atît și contabili practicieni, profesori. Pentru aceasta e nevoie de completat formularul de înregistrare și de achitat taxa de participare de 900 de euro. Data limită pentru înregistrare este de 12 septembrie 2014, după care taxa de participare se va mări.
Într-adevăr, din cauza unei taxe destul de mari, dar și a unei informații limitate, contabilii din Moldova nu reușesc să ia parte la acest Congres. Ca reprezentant al ACAP, am particpat de cîteva ori la acest eveniment și vreau să menționez că e o experiență enormă pentru contabilii noștrii, de aceea aș îndemna orice companie, dar și guvernarea noastră, să investească în contabili, auditori și finansiști din propria țară. La rîndul său, noi, conducerea ACAP, suntem gata să acordăm consultarea contabililor doritori să participe, promite Marina Șelaru.
Este de menționat că în cadrul asemenea evenimente, participanții au posibilitatea de a face cunoștință cu viitorii săi parteneri, organizații și asociații. Astfel, reprezentantul ACAP, Marina Șelaru va avea mai multe întîlniri de lucru, printre care și întîlnirea cu conducerea instituțiilor profesionale din Marea Britanie si alte țări cu scopul confirmării intențiilor de prelungire a Acordurilor de cooperare. După întoarcerea în Moldova, conducerea ACAP planifică organizarea unor întruniri cu tematica contabilă și în Moldova, la care vor fi prezentate materialele aduse de la Congres, împărtășind astfel experiența acumulată pe parcursul celor trei zile.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Ассоциация Профессиональных Бухгалтеров и Аудиторов Республики Молдова (ACAP)

2243 просмотры

Дата публикации:

25 Август /2014 11:54

Catalogul tematic

Бухгалтерский учет

Ключевые слова

ACAP | congres | contabili

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon