Новости
Contribuabilii pot solicita avizul de însoțire a mărfurilor
Serviciul Fiscal de Stat a intervenit cu modificări în
Ordinul nr.13 din 4 aprilie 2017 cu privire la modul de eliberare a formularelor tipizate de documente primare cu regim special și în Regulamentul-anexă la ordinul indicat.
Dacă în textul ordinului sunt incluse
modificări de ordin redacțional (cum ar fi substituirea actului normativ în baza căruia este elaborat ordinul, din Ordinul Ministerului Finanţelor nr.50 din 15 martie 2017 cu Hotărârea Guvernului nr.294 din 17 martie 1998 cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997), în conținutul Regulamentului autoritatea fiscală vine cu noțiuni noi.
Astfel, pct. 2 al acestuia, care conține lista tipurilor de formulare ce pot fi comandate de către contribuabili Serviciului Fiscal de Stat, este completat cu formularul avizului de însoțire a mărfurilor (lit. n), iar în loc de anexa la factura fiscală va fi solicitată delegația.
Regulamentul este completat cu prevederea că, la ridicarea formularelor comandate SFS, persoana delegată de contribuabil, pe lângă actele prevăzute anterior (delegația, recipisa, ordinul de plată) va prezenta și buletinul de identitate.
În regulament este detaliată procedura de reînregistrare a formularelor tipizate, pe numele succesorului, în cazul de reorganizare a entității. Astfel, ”în cazul în care entitatea este supusă reorganizării prin fuziune (contopire şi absorbție), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare, aceasta are dreptul de a reînregistra pe numele subiectului succesor de drepturi formularele tipizate de documente primare cu regim special imprimate tipografic, neutilizate, primite de la SFS. Entitatea urmează să depună cererea privind reînregistrarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special, primite de la SFS, imprimate tipografic, pe numele subiectului succesor de drepturi. Cererea se depune în formă liberă de către agentul economic reorganizat prin fuziune (contopire şi absorbție), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare, în adresa subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat, în raza căruia se deservește subiectul nou-creat cu indicarea seriei, numerelor formularelor neutilizate cu anexarea actului de inventariere a formularelor tipizate de documente primare cu regim special, a actului de primire-predare cu indicarea seriei, numerelor și costului acestora, a deciziei privind radierea persoanei juridice din Registrul de stat.”
Concomitent, în Ordin este precizat că, deși, la lichidarea întreprinderii, formularele documentelor primare cu regim special, seria şi diapazonul de numere neutilizate pentru formulare nu se restituie SFS, ”procedura de efectuare a selectării documentelor pentru păstrare şi nimicire, întocmirea actelor necesare este stabilită prin Ordinul Serviciului de Stat de Arhivă nr. 57 din 27 iulie 2016 cu privire la aprobarea Indicatorului documentelor-tip şi al termenelor lor de păstrare pentru organele administraţiei publice, pentru instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile Republicii Moldova şi a Instrucţiunii privind aplicarea Indicatorului”.
Prevederile Ordinului SFS nr.56 din 12 februarie 2019 au intrat în vigoare vineri, 22 februarie, documentul fiind publicat în MO.
2845 просмотры
Дата публикации:
25 Февраль /2019 11:01
Catalogul tematic
Налоговое администрирование | Новости | Типовые формы
Ключевые слова
SFS | ordin SFS | formular tipizat | aviz de insotire | transport de marfuri | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии