Новости

Creditele oferite persoanelor fizice și juridice în luna decembrie 2021 au depășit 4,7 mld. lei

Creditele noi acordate în luna decembrie 2021 au depășit 4,7 mld. lei, în creștere cu 41,4% față de luna decembrie 2020. Din suma totală a creditelor acordate, 73,5% reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit circa 3,46 mld. lei, fiind cu 31,7% mai mare în raport cu luna noiembrie 2021 și cu 46,7% comparative cu luna decembrie 2020.
 
Conform datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM), 24,4% din creditele acordate în decembrie 2021 au fost solicitate în valută, al căror volum recalculat în lei moldovenești a constituit aproape 1,15 mld. lei, în diminuare cu 2,1% față de luna precedentă și în creștere cu 31,7% față de decembrie 2020. Creditele atașate la cursul valutei reprezintă 2,0% (95 mil. lei), în creștere cu 71,2% față de luna noiembrie 2021 și 0,1% în raport cu decembrie 2020.
 
Cele mai solicitate credite în perioada analizată au fost cele acordate pe termen de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 48,8% din total. Persoanelor juridice le-au fost oferite 33,4% din aceste credite. În moneda națională au fost reprezentate, preponderent, împrumuturile acordate societăților comerciale nefinanciare (52,7%, iar 42,2% sunt destinate comerțului) și persoanelor fizice (38,5%). Creditele în valută au fost solicitate, în mare parte, de către societățile comerciale nefinanciare (97,8%), ponderea majoră sau 62,2% revenind comerțului.
 
Potrivit regulatorului, rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională a constituit 8,84%, la cele în valută – 3,93%, iar la cele atașate la cursul valutei – 4,21%. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, rata medie nominală ponderată la creditele acordate în moneda națională a crescut cu 0,99 p.p., la cele în valută – s-a diminuat cu 0,18 p.p., iar la cele atașate la cursul valutei – cu 0,03 p.p.
 
Volumul creditelor în moneda națională acordate persoanelor fizice s-a majorat comparativ cu 5,4% și a constituit circa 1,33 mld. lei, rata medie majorându-se cu 0,8 p.p. Creditele de consum au deținut 60,5% din total și au fost acordate cu o rată medie de 10,36%.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальный банк Молдовы

916 просмотры

Дата публикации:

24 Январь /2022 07:55

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

BNM | creditare | rata medie | anul 2021

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon