Новости

Depozitarul central unic va efectua, în scurt timp, decontarea valorilor mobiliare corporative

Începând cu 1 mai 2019, decontarea valorilor mobiliare corporative ale societăților pe acțiuni va fi efectuată de către Depozitarul central unic (DCU). Între timp, până la această dată, societăţile de registru sunt obligate să transmită DCU registrele deţinătorilor de valori mobiliare ale băncilor şi societăţilor de asigurare. În acest sens, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a coordonat, în ședința din 18 aprilie 2019, modificări și completări la Regulile DCU pe care acesta le va aplica în activitatea sa, inclusiv, cu valorile mobiliare corporative în conformitate cu Legea cu privire la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare. Una din prioritățile strategice ale DCU este dezvoltarea unor noi produse, precum accesul online la conturile de valori mobiliare și posibilitatea efectuării tranzacțiilor cu valori mobiliare prin internet. „Demararea efectivă a activității DCU în 2018 și diversificarea, la etapa actuală, a operațiunilor desfășurate de către acesta constituie o etapă importantă în procesul de reformare a pieței financiare a țării, care are drept scop asigurarea protejării drepturilor deținătorilor de valori mobiliare, gestionarea riscurilor sistemice și menținerea stabilității pe piața financiară a Republicii Moldova”, susține viceguvernatorul BNM, Aureliu Cincilei, care patronează subdiviziunea BNM implicată în realizarea proiectului DCU. Potrivit oficialului BNM, reforma infrastructurii financiare trebuie să continue prin îmbunătățirea serviciilor, dar și prin implementarea a noi tehnologii și soluții pentru investitori, emitenți și participanții la DCU. Constituirea Depozitarului central unic este una din reformele-cheie ale pieței financiare din Republica Moldova, realizată în cadrul programului cu Fondul Monetar Internațional cu sprijinul acordat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internațională (USAID). Noul mecanism de evidență și decontare, oferit de DCU, va asigura un nivel înalt de transparență, siguranță și eficiență la efectuarea operațiunilor cu valori mobiliare. Modelul de activitate al Depozitarului central unic este bazat pe standardele și practicile internaționale în domeniul sistemelor de decontare, iar legislația națională privind DCU transpune reglementările aplicabile ale Uniunii Europene.

via | www.bnm.md

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальный банк Молдовы

1253 просмотры

Дата публикации:

22 Апрель /2019 14:35

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Depozitarul central unic | BNM | valori mobiliare | reforma

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon