Новости

Despre IFRS 16

Standardul contabil IFRS 16 Contracte de leasing, care vine să înlocuiască standardul IFRIC 4, a fost prezenatat participanților seminarului Noutăți legislative 2018 – principalele provocări pentru entități, organizat de Asociația Contabililor și Auditorilor din Republica Moldova. Potrivit auditorului din cadrul companiei române Mazars, Ella Chilea, standardul va fi pus în aplicare în România la 1 ianuarie 2019, dar unele companii care utilizează deja IFRS 15Venituri din contracte cu clienții, pot solicita utilizarea lui și mai devreme. Necesitatea introducerii unui nou standard contabil privind contractele de leasing este dictată de faptul că în prezent nu există nicio recunoaștere a activelor și pasivelor în bilanțul locatarului pentru leasing-ul operațional, ratele de leasing fiind considerate cheltuieli și nu datorii de leasing. În același timp, în prezent clienții companiilor de leasing operațional contabilizează plățile de leasing direct în Contul de Profit și Pierdere, însă, conform noului standard, locatarii trebuie să recunoască atât un activ (”Dreptul de Folosință”, egal cu valoarea actuală netă a plăților minime viitoare) cât și pasivul corespunzător în bilanț. IFRS 16 oferă, spre deosebire de standardul în vigoare, o singură definiție pentru locatar și locator – leasing-ul este un contract sau o parte a unui contract, care transferă dreptul de utilizare a unui activ pentru o perioadă de timp în schimbul unei contravalori.În noul standard tratamentul contabil nu va mai depinde de tipul de leasing, ca în cazul celui actual şi va fi unul pentru toate tipurile de leasing. Scopul noului standard este contabilizarea tuturor tipurilor de leasing, cu excepția celor legate de resurse minerale, active biologice, angajamente de concesiune a serviciilor, licențe asupra proprietății intelectuale oferite de către un locatar și dreptul deținut de către un locatar asupra contractelor de licențe ce intră în scopul IAS38, cum ar fi filmele, manuscrisele sau brevetele. Standardul prevede că locatarii, dar nu şi locatorii, pot alege, fără a fi obligaţi, să aplice IFRS 16 pentru imobilizări necorporale altele decât contractele de licenţe. Noul standard este adresat tuturor societăților care prezintă raportul financiar conform IFRS și în special societăților listate și filialelor acestora, precum și societăților înregistrate în unul din statele care a adoptat standardele IFRS la nivel local. Cu toate că standardul urmează a fi pus în aplicare de statele europene începând cu 1 ianuarie 2019, totuși, câțiva dintre participanții seminarului au menționat că deja îl aplică în Moldova. Reprezentanții companiei Mazars, partenerii evenimentului organizat de ACAP, au mai prezentat participanților la seminar practici din țara vecină referitoare la datele cu caracter personal și prețurile de transfer.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Ассоциация Профессиональных Бухгалтеров и Аудиторов Республики Молдова (ACAP)

4845 просмотры

Дата публикации:

19 Февраль /2018 11:00

Catalogul tematic

МСФО | Новости | Лизинг

Ключевые слова

seminar | IFRS 16 | IFRS | ACAP | leasing | Contabilitate

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon