Новости

În trimestrul I SFS a câștigat 78 de cauze judiciare

În primul trimestru din anul 2019, Serviciul Fiscal de Stat a participat la 765 cauze judiciare, dintre care s-au examinat definitiv și irevocabil 94, potrivit datelor statistice privind numărul cazurilor examinate de instanțele de judecată la acțiunile contribuabilului împotriva SFS. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, numărul cazurilor s-a majorat, în primele trei luni din anul 2018 fiind înregistrate 714 cauze judiciare la care SFS a fost parte. Potrivit datelor, din cele 94 cauze judiciare examinate irevocabil, instanțele de judecată s-au expus în favoarea Serviciului Fiscal de Stat în 78 cauze judiciare, ceea ce reprezintă 83%, iar în 16 cauze judiciare (17%), au respins solicitarea Serviciului Fiscal de Stat și s-au expus în favoarea contribuabililor. Reamintim că, la 1 aprilie 2019, au intrat în vigoare modificările operate în Codul administrativ, care reglementează procedura de examinare a litigiilor împotriva actelor/acțiunilor administrative ale autorităților publice. Amintim că cererile depuse în instanțe de către contribuabili, prin care aceștia contestă actele/ acțiunile SFS, se vor examina de către Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1393 просмотры

Дата публикации:

21 Май /2019 11:00

Catalogul tematic

Новости | Налоговое законодательство | Деятельность ГНС

Ключевые слова

SFS | Instanța de judecată | contribuabil | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon