Новости

Indemnizația pentru îngrijirea copilului nu va fi suspendată

Din 1 iulie 2019, plata indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului nu va fi suspendată în cazul în care părinții se angajează, își reiau activitatea sau se eliberează înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului, beneficiarul primind în același timp indemnizația și salariul. Parlamentul a votat în lectură finală, în ședința din 30 noiembrie 2018, un proiect de lege ce are ca obiectiv concilierea vieții de familie cu cea profesională. De asemenea, autoritățile vor oferi părinților două opțiuni de acordare a indemnizației lunare pentru creșterea copilului. Prima este cea de plata oferită de la data acordării concediului şi până la împlinirea vârstei copilului de 3 ani, cuantumul lunar al indemnizației fiind de 30% din baza de calcul pentru fiecare copil, dar nu mai puţin decât cuantumul indemnizaţiei minime lunare și va fi plătit trei ani. Cea de-a doua opțiune presupune că indemnizația va fi plătită până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, cu achitarea a 60% pentru primul an şi 30% pentru anul al doilea din baza de calcul stabilită pentru fiecare an. Documentul mai prevede stabilirea indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, de SIDA și maladii oncologice, indiferent de durata stagiului de cotizare al beneficiarului, reieșind din caracterul social al acestor maladii.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

4187 просмотры

Дата публикации:

03 Декабрь /2018 15:00

Catalogul tematic

Государственное социальное страхование | Новости | Физическое лицо

Ключевые слова

indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului | asigurare obligatorie de asistenta sociala | salarii | lectură finală

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon