Новости

La mulți ... bani!

Leul moldovenesc împlineşte astăzi 24 de ani de când a fost introdus în circulaţie. Data de 29 noiembrie 1993 este considerată de Banca Naţională a Moldovei cel mai important pas întreprins în vederea stabilizării mediului monetar şi de credit de la obţinerea independenţei Republicii Moldova. Pe data de 29 noiembrie 1993 leul moldovenesc a înlocuit cuponul care din 1992 a fost o monedă temporară ce înlocuia rubla rusească. Cursul de reevaluare a fost stabilit la 1 leu pentru 1000 de ruble sau cupoane moldovenești. De ce leu? Numele leului moldovenesc are o istorie mai veche. Rolul de bază pe piața internă și externă a Țării Moldovei îl jucau monedele din străinătate confecționate din aur și argint: ducații, florinii, zloții etc. În secolul XVII în Balcani și Țara Moldovei și-a făcut apariția și moneda olandeză „leeuwendaalder” pe care era chipul unui leu. De atunci locuitorii Moldovei au numit aceste monede lei. În 1867, după Unirea Principatelor Române, cu numele de „leu” a fost botezată moneda României, iar după căderea Uniunii Sovietice și bancnota Republicii Moldova a luat același nume. Leva bulgară și leka albaneză au exact aceeași etimologie. Monedele moldovenești de schimb poartă numele — «ban» și reprezintă a suta parte dint-un leu. Toate monedele moldovenești erau confecționate din aluminiu. Începând cu 2 februarie 1998, monedele de 50 de bani sunt confecționate din oțel și placate cu alamă. Ce ține de bancnote, sunt folosite cele cu nominalul de 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500 și 1000 de lei, care a fost pusă în circulație în anul 2003. Acestea au fost semnate de foștii guvernatori ai Băncii Naționale a Moldovei Leonid Talmaci și Dorin Drăguțanu. Banca Națională a anunțat că în curând vor apărea monede cu nominalul 1 LEU și 2 LEI. Principalul motiv al introducerii monedelor este faptul că acestea au o durată de viață de peste 20 de ani, în timp ce bancnota de 1 leu are o longevivitate de circa 1,5 ani. Prima serie de bancnote, emisă în noiembrie 1993 conținea bancnote de 1 leu, 5 lei și cea de 10 lei. Ele arătau așa:

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальный банк Молдовы

1852 просмотры

Дата публикации:

29 Ноябрь /2017 14:09

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

bani | BNM

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon