Новости

Măsurile de susținere aprobate necesită modificarea BASS pentru anul curent

Veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul curent se vor majora cu 138 978,5 mii lei și vor constitui 27,6 mld. lei, modificările fiind necesare în contextul promovării măsurilor de susținere a angajatorilor și salariaților în situația de criză provocată de pandemia COVID-19, dar și pentru susținerea familiilor defavorizate, prin consolidarea programului de ajutor social, ca urmare a majorării tarifelor la gazele naturale și energia termică.
 
Pe agenda Parlamentului este înregistrat proiectul de lege pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021.

 

Astfel, potrivit notei proiectului, vor crește cheltuielile pentru subprogramul „Protecția șomerilor” cu 15000 mii lei și vor fi destinate acordării indemnizației pentru șomaj tehnic. Totodată, vor spori cu 103978,5 mii lei cheltuielile prevăzute pentru subprogramul „Protecție socială în cazuri excepționale”, iar ca urmare,   numărul beneficiarilor de ajutor în perioada rece a anului va fi extins cu circa 86 mii de familii, concomitent cu majorarea cuantumului ajutorului de stat pentru toți beneficiarii.

 

În același timp, 20000 mii lei vor fi repartizați subprogramului „Protecție socială a unor categorii de cetățeni”, mijloacele fiind necesare pentru acordarea indemnizației salariaților cu copii în vârstă de până la 12 ani și copii cu dizabilități, care  vor beneficia de zile libere în cazul suspendării procesului educațional în regim cu prezență fizică.

 

Reamintim că, în ședința din 10 noiembrie curent, Guvernul a aprobat mai multe măsuri de susținere a populației, cum ar fi majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim garantat utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului sau sporirea cuantumului ajutorului pentru perioada rece a anului cu 200 lei (de la 500 la 700 lei). Totodată, Codul muncii a fost completat cu prevederi ce vor reglementa regimul de muncă cu activitate redusă, măsuri speciale privind asigurarea securității și sănătății populației și acordarea zilelor libere pentru părinți în cazul desfășurării procesului educațional în format online.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

917 просмотры

Дата публикации:

24 Ноябрь /2021 07:59

Catalogul tematic

Государственное социальное страхование | Новости

Ключевые слова

proiect de lege | bass | majorare | măsuri de sustinere

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon