Știri
Codul muncii: noile prevederi au intrat în vigoare
Stabilirea regimului de muncă cu activitate redusă se va efectua cu acordul scris al salariaților vizați, în cazul situației economice defavorabile, dificultăți de aprovizionare cu materie primă sau energie, intemperii cu caracter excepțional, restructurare sau modernizare a întreprinderii, alte circumstanțe excepționale care vor fi stabilite de Guvern. În acest caz angajatorul va fi obligat să solicite opinia consultativă a reprezentanților salariaților, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de a depune cererea de acordare a ajutorului pentru salariații cu regim redus de activitate, dat fiind faptul că acești salariați vor beneficia de un ajutor în modul stabilit de Guvern. Legea prevede că regimul cu activitate redusă va putea fi stabilit pentru o perioadă de până la 3 luni consecutive, dar nu mai mult de 5 luni pe an. Totodată, durata timpului de muncă prevăzută în contractul individual de muncă al salariatului transferat la un asemenea program va putea fi redusă cu cel puțin 50%, munca fiind retribuită angajatului proporțional cu timpul lucrat. În același timp, legea interzice angajatorului, pe perioada programului de activitate cu regim redus, să angajeze alți salariați pentru prestarea muncii similare celei prestate de către salariații al căror timp de muncă a fost prescurtat. Legea mai conține și unele excepții pentru acordarea regimului redus de muncă. Astfel, nu vor putea beneficia de aceste prevederi angajatorii instituțiilor finanțate de la buget, angajatorii care au activitatea suspendată sau se află în proces de insolvabilitate/lichidare și nici angajatorii care, la data depunerii cererii de acordare a ajutorului pentru salariații cu regim de activitate redusă, au restanțe la bugetul public național ce depășesc mărimea stabilită de Guvern. Totodată, prevederile nu se vor aplica salariaților care prestează munca prin cumul în cadrul aceleiași unități sau la altă entitate, sunt angajați cu timp de muncă parțial, precum și celor care nu au realizat un stagiu de cotizare în sistemul public de asigurări sociale de stat de cel puțin 6 luni în ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării cererii de acordare a ajutorului salariaților cu regim redus. De asemenea, CM a mai fost completat cu articolul ce stabilește că angajatorii vor putea acorda zile libere salariaților, cu menținerea salariului mediu, pentru implementarea măsurilor speciale privind asigurarea securității și sănătății populației (se are în vedere stimularea procesului de vaccinare). Documentul mai prevede că, în cazul în care procesul educațional se va desfășura online, odată cu dispunerea de către autoritățile abilitate a unor măsuri speciale privind asigurarea securității, protecției vieții și sănătății populației, cu acordul angajatorului, se vor acorda zile libere unuia dintre părinți sau a tutorelui, pentru supravegherea copiilor. Aceste prevederi se vor aplica părințiilor/tutorilor ai căror copii au vârsta de până la 12 ani și la cei care au copii cu dizabilități care frecventează o instituție de învățământ, iar în această perioadă, angajatul va primi o indemnizație egală cu cel puțin 50% din salariul de bază. Reamintim, autoritățile au elaborat și proiectul hotărârii de Guvern ce privire la aprobarea unor măsuri de susținere a angajatorilor și salariaților în condițiile aplicării măsurilor de restricție pe perioada pandemiei de COVID-19, ce conține și reglementările pentru acordarea indemnizațiilor aprobate prin legea publicată.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
62735 vizualizări
Data publicării:
29 Octombrie /2021 09:32
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
Codul muncii | completare | Modificare | garantii sociale
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.