Новости

Modificarea listei contribuabililor supuși controlului fiscal în luna noiembrie

Lista agenților economici incluși în Planul de control fiscal pentru luna noiembrie 2021 a fost suplinită cu încă un contribuabil. Serviciul Fiscal de Stat a publicat Ordinul nr. 582 din 22 noiembrie, prin care a fost modificată lista inițială, aprobată prin Ordinul SFS nr. 547 din 28 octombrie 2021.
 
Astfel, ca urmare a completărilor, pe parcursul lunii curente, controlului fiscal vor fi supuși 25 de contribuabili.
 
Contribuabilii, în funcție de scorul riscurilor acumulate (în listă sunt incluse entitățile cu punctajul de la 17 la 53 puncte), vor fi supuși controalelor prin metoda verificării totale, parțiale sau tematice. 

 

Amintim, SFS planifică controlul fiscal la întreprinderile selectate în baza Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2021 și operează cu opt categorii de riscuri (generale, specifice, riscuri aferente TVA și riscurile de conformare fiscală aferente agenților economici contribuabili mari, persoane fizice etc.), incluse în Registrul riscurilor de neconformare, acestea fiind luate în calcul la determinarea necesității efectuării verificării unui agent economic.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

3242 просмотры

Дата публикации:

23 Ноябрь /2021 13:53

Catalogul tematic

Налоговое администрирование | Налоговый контроль

Ключевые слова

control fiscal | Modificare | ordin SFS

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon