Новости

Modificări în Instrucțiunea privind evidența contribuabililor

Organizațiile necomerciale, activitatea profesională în sectorul justiției, întreprinderile cu statut de persoană juridică și întreprinzătorii individuali, dar și persoanele fizice cetăţeni ai RM vor fi supuse înregistrării de stat de entitățile abilitate cu acest drept, anterior fiind indicată Agenția Servicii Publice. Serviciul Fiscal de Stat a publicat în MO de vineri, 19 aprilie, Ordinul nr.142 din 29 martie curent cu privire la modificarea Instrucțiunii privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr.352 din 28 septembrie 2017. Totodată, Ordinul prevede că, pentru persoanele fizice nerezidente (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice nerezidente care nu dispun de obiecte impozabile pe teritoriul RM şi nu au obligaţii fiscale, codul fiscal va reprezenta seria, numărul și codul indicat în certificatul privind deschiderea conturilor bancare persoanelor străine și persoanelor rezidente care dețin act de identitate provizoriu (Anexa nr.81 la Instrucțiune), aferent documentelor confirmative privind identitatea lor sau a documentului recunoscut ca certificat de atribuire a codului fiscal/decizie de înregistrare din ţara de origine - atribuit de SFS. Concomitent, sunt excluse prevederile că, pentru organizaţiile sindicale primare se consideră cod fiscal codul atribuit de SFS, precum și lista documentelor ce urmează a fi prezentată de acestea. Persoanelor juridice constituite în baza actelor normative, nu le va fi solicitată copia documentului care constată faptul constituirii, iar persoanele fizice care desfăşoară activitate independentă nu vor mai prezenta copia actului eliberat de bancă care confirmă deschiderea conturilor bancare. Ordinul nr.142 vine cu modificări și la capitolul ce stabilește obligaţiile în cazul deschiderii, modificării sau închiderii conturilor bancare. Astfel, este prevăzut că temei pentru emiterea certificatului privind luarea la evidenţă a contului bancar serveşte documentul electronic emis şi remis de către bancă prin sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice între SFS, bănci și prestatorii de servicii de plată (anterior fiind indicată Trezoreria de Stat), care confirmă deschiderea contului. De asemenea, prestatorii de servicii de plată vor informa SFS despre deschiderea, modificarea sau închiderea conturilor trezoreriale deschise instituţiilor publice în sistemul trezorerial. Totodată, este completată lista prevederilor în baza cărora poate fi anulat codul fiscal: „g) hotărârea membrilor, în modul stabilit de statut – în cazul anulării organizației sindicale primare; h) certificatul eliberat de organul sindical ierarhic superior privind anularea organizaţiei sindicale primare.” Documentul mai prevede că persoanele fizice ce practică activitate profesională în sectorul justiţiei, în cazul solicitării altui cod fiscal, vor depune la subdiviziunea SFS, unde a fost luată în evidenţă fiscală activitatea, cererea de înregistrare/încetare a activităţii (anexa nr.1A la Instrucţiune) în care va indica indicele 2.5 (Mențiuni suplimentare) și codul fiscal atribuit anterior. Toate modificările operate în Instrucțiunea privind evidența contribuabililor pot fi consultate în ediția MO nr. 139-147 din 19 aprilie curent.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

2862 просмотры

Дата публикации:

22 Апрель /2019 08:01

Catalogul tematic

Налоговое администрирование | Электронные услуги | Новости

Ключевые слова

ordin SFS | evidența contribuabililor | SFS | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon