Новости

Patenta sau activitatea independentă?

În baza declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2017, persoanele fizice care desfășoară activitate independentă au raportat un venit de circa 84 mil. lei. Suma cheltuielilor suportate pentru procurarea mașinilor de casă și control aferente înregistrării activității independente au constituit 3,79 mil. lei. Impozitul pe venit din activitatea independentă în anul 2017 a constituit 185 mii lei. Informațiile au fost oferite de șefa direcției generale metodologia impozitelor si taxelor din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, care a analizat situația cu privire la practicarea și impozitarea activității independente în domeniul comerțului. Începând cu 1 ianuarie 2017, legislația fiscală reglementează regimul simplificat de impozitare a persoanelor fizice rezidente care desfășoară activitate în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția mărfurilor supuse accizelor, fără a constitui o formă organizatorico-juridică a activității de antreprenoriat, a relatat reprezentantul SFS. Cota impozitului pe venit pentru acest gen de activitate este stabilită în mărime de 1% din venitul din vânzări, dar impozitul nu poate fi mai mic de 3 mii lei anual. Totodată, în prima perioadă fiscală contribuabilul este în drept să deducă suma impozitului pe venit datorat cu suma cheltuielilor suportate pentru procurarea maşinii de casă şi control utilizate în activitate. Practicarea activității independente se desfășoară cu utilizarea, în mod obligatoriu, a MCC. Pentru înregistrarea activității independente și a MCC, persoana fizică prezintă cererea de înregistrare la subdiviziunea SFS în raza de domiciliu. Olga Golban s-a referit și la instruirile pe care le desfășoară SFS în domeniul activității independente. Pentru a facilita activitatea desfășurată de această categorie de contribuabili, una din prioritățile SFS este informarea lor asupra corectitudinii de aplicare și onorare a obligațiilor fiscale aferente. În acest sens, a fost elaborat Ghidul privind înregistrarea activității independente și onorarea obligațiilor fiscale. Pe parcursul anilor 2017-2018 au fost desfășurate campanii de informare în piețe, cu grupuri restrânse de până la 15 persoane, cărora li s-a explicat cum funcționează regimul fiscal și utilizarea mașinilor de casă și control. Totodată, periodic se desfășoară seminare la subdiviziunile SFS, a menționat reprezentantul SFS. Potrivit datelor prezentate, în anul 2017 au fost înregistrate 1285 de persoane care practică activitate independentă, iar la situația din 31 octombrie 2018 avem 1698 persoane care au ales această formă de activitate. Este de remarcat faptul că, în perioada de raportare, 136 de persoane și-au încetat activitatea. Astfel, la situația din 31 octombrie au fost înregistrate 1562 de persoane. Tot în perioada de raportare s-a redus și numărul deținătorilor de patente. Dacă, la situația din 31 decembrie 2017, erau înregistrate 10709 de persoane care desfășurau activitatea în baza patentei de întreprinzător, la 31 octombrie 2018 sunt înregistrate 7984 persoane. Se atestă o migrare treptată a deținătorilor de patentă spre o activitate independentă, a adăugat ea. Pe de altă parte, deputații au fost interesați și de măsurile ce se întreprind pentru determinarea și încurajarea patentarilor să adere la practicarea activității independente. Comisia a susținut întotdeauna activitatea independentă, aceasta fiind mult mai corectă sub aspect de administrare fiscală, însă nici pe patentari nu-i putem ignora, a menționat președintele comisiei, Ștefan Creangă. În acest context, șeful direcției politici fiscale și vamale de la Ministerul Finanțelor, Dorel Noroc, s-a referit la avantajele pe care le oferă activitatea independentă Astăzi un patentar achită 500 lei lunar, anual suma constituie 6 mii lei. Conform legislației, vânzările unui patentar nu pot depăși suma de 300 mii lei. Dacă acesta trece la activitatea independentă, conform legii, el achită 1% din suma vânzărilor – 3 mii lei. În contextul dat, activitatea independentă este mai avantajoasă, a informat reprezentantul ministerului. La rândul lor, reprezentanții deținătorilor de patente au vorbit despre problemele cu care se confruntă, printre care funcționarea MCC în perioada rece a anului, conlucrarea cu bazele angro și alte probleme întâmpinate în procesul de migrare de la activitatea în baza patentei la cea independentă. De asemenea, în cadrul ședinței au fost prezentate 3 proiecte de lege din domeniul patentei de întreprinzători. Primul proiect, elaborat de Guvern, se referă la prelungirea termenului de activitate în baza patentei de întreprinzător până la data de 31 decembrie 2019. O altă inițiativă legislativă prevede dreptul deținătorilor de patentă de a comercializa produse și bunuri în locurile autorizate de administrația publică locală. Al treilea proiect discutat în cadrul ședinței, de asemenea, se referă la prelungirea termenului de activitate a comerțului în baza patentei, în acest caz se propune ca data limită să fie 31 decembrie 2023. Proiectele date vor fi comasate și discutate în cadrul ședinței plenare. Notă: Regimul fiscal al persoanelor care desfășoară activități independente este reglementat în capitolul 102 din Codul fiscal.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Парламент Республики Молдова | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

4495 просмотры

Дата публикации:

14 Ноябрь /2018 14:29

Catalogul tematic

Подоходный налог | Налоговое администрирование | Налоговое законодательство | Контрольно - кассовые аппараты | Физическое лицо

Ключевые слова

comisie parlamentara | audieri | SFS | ministerul finantelor | patenta de întreprinzător | activitate de comert | Olga Golban | Dorel Noroc | Ștefan Creangă

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon