Новости
Registrul fiscal de stat: evidența persoanelor fizice nerezidente
Astfel, pentru persoanele fizice cetăţeni străini şi apatrizi care deţin obiecte impozabile pe teritoriul RM sau care au obligaţii fiscale se va considera cod fiscal codul personal (IDNP), iar în cazul lipsei IDNP – seria şi numărul (fără spaţii libere) paşaportului deținut de persoană din ţara de origine, codul indicat în documente (hotărâri/decizii, inclusiv ale instanţelor de judecată etc.) sau în dările de seamă fiscale, prezentate de entităţi.
Totodată, la solicitarea de către persoanele fizice nerezidente a atribuirii codului fiscal pentru luarea la evidență fiscală, la cererea de atribuire a codului fiscal, pe lângă actele ce urmau a fi anexare anterior2, vor fi prezentate și copiile extrasului din contractul de prestare a serviciilor şi/sau a lucrărilor; a acordului de parteneriat şi a contractului de grant (pentru proiectele/programele transfrontaliere şi transnaţionale); a documentului (procura) prin care persoana este împuternicită să prezinte actele și a actului de identitate a persoanei împuternicite.
De rând cu alte modificări de ordin redacțional, Instrucțiunea a fost completată și cu posibilitatea de alegere a modului de obținere a certificatului de atribuire a codului fiscal sau actului de confirmare a identificării persoanei fizice nerezidente în Registrul fiscal de stat de către contribuabilii respectivi, acestora fiindu-le oferite următoarele opțiuni: expedierea documentului format electronic cu aplicarea semnăturii electronice la adresa de email; ridicarea de la subdiviziunea SFS a documentului solicitat emis pe suport de hârtie sau expedierea actelor la adresa de domiciliu a solicitantului.
Reiterăm, Ordinul SFS nr.288/2021 poate fi consultat în ediția MO de astăzi, 4 iunie 2021. Prevederile acestuia sunt puse în aplicare din 1 iunie curent.
_________________________________________________
1 Art.162 alin.7. În termen de 3 zile lucrătoare din data apariţiei obiectului impozabil sau a obligaţiei fiscale, cetăţenii străini şi apatrizii nerezidenţi, persoanele indicate la art.162 alin.(1) lit.c) depun la Serviciul Fiscal de Stat o cerere de atribuire a codului fiscal, la care anexează copia de pe actul de identitate, respectiv copiile, traduse în limba de stat, autentificate notarial şi legalizate de către oficiile consulare ale Republicii Moldova, de pe documentele de identificare în cazul organizaţiilor, precum şi copiile de pe documentele ce confirmă existenţa obiectului impozabil.
2 a) copia acordului sau a tratatului, publicat în ediţia oficială specială a Monitorului Oficial al Republicii Moldova;
b) certificatul de confirmare a sediului, eliberat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene reprezentanţelor (oficiilor) sau filialelor instituţiilor internaţionale care sînt acreditate de organul respectiv;
c) certificatul de confirmare a sediului eliberat de Ministerul Economiei şi Infrastructurii reprezentanţelor companiilor străine implementatoare a proiectelor de asistenţă tehnică;
d) copia pașaportului persoanei cu statut diplomatic din țara de origine.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1297 просмотры
Дата публикации:
04 Июнь /2021 10:15
Catalogul tematic
Налоговое администрирование | Новости | Физическое лицо | Приказы ГНИ
Ключевые слова
nerezidenti | persoana fizică | evidența contribuabililor | ordin SFS | monitorul.fisc. md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии