Новости
Soluții juridice pentru a încasa banii de la debitori într-un termen scurt şi fără mult efort
- derivă dintr-un act juridic autentificat notarial;
- rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu, iar legea nu dispune altfel;
- este întemeiată pe protestul cambiei în neachitarea, neacceptarea sau nedatarea acceptului, autentificat notarial;
- ține de încasarea pensiei de întreținere a copilului minor care nu necesită stabilirea paternității, contestarea paternității (maternității) sau atragerea în proces a unor alte persoane interesate;
- urmăreşte perceperea salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neplătite salariatului;
- este înaintată de organul de poliție, de Serviciul Fiscal de Stat sau de executorul judecătoresc privind încasarea cheltuielilor aferente căutării pârâtului sau debitorului ori bunurilor lui sau copilului luat de la debitor în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, precum şi a cheltuielilor de păstrare a bunurilor sechestrate de la debitor şi a bunurilor debitorului evacuat din locuință;
- rezultă din procurarea în credit sau acordarea în leasing a unor bunuri;
- rezultă din nerestituirea cărților împrumutate de la bibliotecă;
- decurge din neonorarea de către agentul economic a datoriei față de Fondul Social;
- rezultă din restanțele de impozit sau din asigurarea socială de stat;
- urmăreşte exercitarea dreptului de gaj;
- rezultă din neachitarea de către persoanele fizice şi juridice a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală;
- rezultă din prevederile art. 99 alin. (4) din Codul de executare;
- rezultă din facturi care au scadența la data depunerii lor;
- se referă la întoarcerea executării conform art. 158 alin. (2) din Codul de executare;
- este înaintată de instituția penitenciară privind încasarea cheltuielilor de escortă a deținuților în şedințe de judecată în cauze civile.
Cererea de eliberare a ordonanței judecătoreşti
Cererea de eliberare a ordonanței judecătoreşti se depune în instanță, potrivit regulilor generale de jurisdicție, după achitarea taxei de stat, în proporție de 50% din taxa stabilită pentru cererea de chemare în judecată în acțiune civilă. În cazul în care cererea creditorului nu este acceptată, taxa de stat se restituie. În caz de anulare a ordonanței judecătoreşti, taxa de stat nu se restituie. Cererea de eliberare a ordonanței se depune în scris, indicându-se instanța sesizată, numele sau denumirea creditorului, domiciliul ori sediul, codul fiscal, aceleaşi date privind persoana debitorului, pretenția creditorului şi circumstanțele pe care se întemeiază documentele ce confirmă temeinicia pretenției şi alte documente anexate la cerere. În cazul revendicării unui bun se indică valoarea bunului, probele care dovedesc respectarea procedurii prealabile în cazurile când aceasta este cerută de lege. Cererea se semnează de către creditor sau reprezentantul lui, anexându-se documentul care-i atestă împuternicirile. Judecătorul refuză să primească cererea de eliberare a ordonanței judecătoreşti dacă pretenția creditorului nu constituie temei pentru eliberarea ordonanței, dacă debitorul este în afara jurisdicției instanțelor judecătoreşti ale Republicii Moldova, dacă nu sunt prezentate documentele care confirmă pretenția creditorului, dacă din cerere sau alte documente prezentate rezultă existența unui litigiu de drept care nu poate fi soluționat în baza documentelor depuse, dacă nu s-a respectat procedura prealabilă sesizării instanțelor judecătoreşti când aceasta este cerută de lege. Asupra refuzului, judecătorul se pronunță printr-o încheiere în termen de 5 zile de la depunerea ei în judecată. Refuzul de a elibera ordonanța nu împiedică creditorul să-şi înainteze pretențiile în cadrul unei proceduri contencioase. Dacă cererea nu corespunde condițiilor de conținut, ori nu s-a achitat taxa de stat, judecătorul nu-i dă curs şi stabileşte un termen de lichidare a neajunsurilor. Dacă creditorul le lichidează în termen, cererea se consideră depusă în ziua prezentării ei inițiale în judecată, în caz contrar, se restituie creditorului.Ordonanța judecătorească şi executarea ei. Anularea ordonanței judecătoreşti
Ordonanța judecătorească se eliberează de către judecător în termen de 5 zile de la depunerea cererii, după examinarea pricinii în fond, fără citarea părților pentru explicații, fără dezbateri judiciare şi fără întocmirea unui proces-verbal. În ordonanța judecătorească se indică numărul dosarului şi data eliberării ordonanței, denumirea instanței şi numele judecătorului care a eliberat-o, numele sau denumirea debitorului şi creditorului, domiciliul sau sediul, şi datele bancare, legea în al cărei temei este admisă pretenția creditorului, suma ce urmează a fi încasată ori bunul ce urmează a fi revendicat şi valoarea lui, despăgubirile şi penalitățile care sunt solicitate de creditor şi care urmează a fi încasate în temeiul legii sau contractului, taxa de stat plătită de debitor în favoarea creditorului sau a statului, termenul şi modul de contestare a ordonanței judecătoreşti. După eliberarea ordonanței, judecătorul, cel târziu a doua zi, trimite debitorului copia de pe ordonanță printr-o scrisoare recomandată cu recipisă. În decursul a 10 zile de la primirea copiei de pe ordonanță, debitorul este în drept să înainteze obiecțiile sale motivate împotriva pretențiilor admise, prin intermediul oricăror mijloace de comunicare ce asigură veridicitatea obiecțiilor şi primirea lor la timp. În cazul depunerii obiecțiilor peste termenul stabilit de lege, judecătorul este în drept, la cererea debitorului, să suspende executarea ordonanței, până la examinarea obiecțiilor, cu excepția cazurilor când legea interzice suspendarea, soluționând concomitent chestiunea de restabilire a termenului pentru depunerea lor. Dacă în 10 zile debitorul înaintează pretențiile împotriva ordonanței judecătoreşti, judecătorul o anulează printr-o încheiere care nu poate fi atacată, explicând creditorului că îşi poate înainta pretențiile în procedură contencioasă. Competentă să anuleze ordonanța este doar instanța de judecată care a pronunțat-o. Copia de pe încheierea de anulare a ordonanței se expediază părților în cel mult 3 zile de la data pronunțării încheierii. În cazul anulării ordonanței deja executate, sau executate parțial şi neadresării creditorului cu acțiune în procedura generală, debitorul nu este lipsit de dreptul de a se adresa cu cerere de restituire a executării. În cazul în care obiecțiile nu se referă la fondul cauzei, judecătorul va emite o încheiere despre refuzul de anulare a ordonanței, care va putea fi atacată cu recurs în termen de 10 zile. În cazul în care, în termenul de 10 zile, instanța judecătorească nu primeşte din partea debitorului obiecții motivate sau dacă debitorul este de acord cu pretențiile creditorului, judecătorul eliberează creditorului un al doilea exemplar de ordonanță, certificându-l cu sigiliul instanței, pentru a putea fi prezentată spre executare, sau, la cererea creditorului, o expediază direct spre executare. Astfel, principalele avantaje ale procedurii în ordonanță sunt:- Taxa de stat achitată pentru o cerere de eliberare a ordonanței judecătoreşti este în mărime de 50 la sută din taxa stabilită pentru cererea de chemare în judecată în acțiune civilă.
- Nu este necesară prezența părților, ordonanța judecătorească fiind emisă de către judecător în baza materialelor prezentate de creditor. Astfel, părțile nu vor fi citate pentru explicații şi nu vor avea loc dezbateri judiciare.
- Termenele procedurale sunt mai scurte.
- Chiar dacă cererea de eliberare a ordonanței judecătoreşti a fost refuzată de către instanță, acest lucru nu reprezintă un impediment pentru înaintarea de către creditor a pretențiilor sale în procedură de examinare a acțiunii civile, taxa de stat plătită de creditor trecând în contul taxei de înaintare a acțiunii civile.
- Ordonanța judecătorească reprezintă un act executoriu, nefiind necesară eliberarea ulterioară a unui titlu executoriu.
- Lista pretențiilor care pot fi examinate în procedura în ordonanță este limitată, fiind expusă exhaustiv în art. 345 din Codul de procedură civilă.
- În cazul în care, în decursul a 10 zile de la primirea copiei de pe ordonanță, debitorul înaintează obiecții, instanța care a emis ordonanța, în termen de 5 zile de la data depunerii obiecțiilor, poate dispune, prin încheiere, care nu se supune niciunei căi de atac, admiterea obiecțiilor debitorului şi anularea ordonanței, în acest caz taxa de stat plătită de creditor nu se restituie.
- Trebuie respectată procedura prealabilă. Respectiv, pentru a îndeplini această condiție este suficient să fie expediată o notificare din partea creditorului către debitor. La redactarea notificării, trebuie să se țină cont că unii judecători consideră că este obligatoriu să se indice în notificare expres că, dacă debitorul nu va achita datoria, creditorul se va adresa în instanță în procedura în ordonanță, nefiind suficientă preîntâmpinarea privind adresarea creditorului cu o acțiune în instanță. De asemenea, în cazul în care prin cererea de eliberare a ordonanței se dorește solicitarea penalităților şi dobânzi de întârziere, unii judecători consideră că ar trebui indicat cuantumul acestora şi în notificare, fără a-l putea modifica ulterior.
- La cererea de eliberare a ordonanței trebuie de anexat actele din care rezultă datoria, autentificate conform legii. În cazul în care există un act de verificare a decontărilor reciproce semnat de ambele părți, judecătorii, de obicei, sunt mai predispuşi să elibereze ordonanța judecătorească. De obicei, actele care demonstrează datoria sunt contractele încheiate între părți şi facturile fiscale, dacă acestea sunt semnate de ambele părți.
- În cazul în care se solicită penalități şi dobânzi de întârziere trebuie neapărat de anexat calculul acestora.
- De asemenea, este important de remarcat că trebuie anexată şi informație despre creditor şi debitor. În cazul persoanelor juridice, de obicei, se anexează extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice, care poate fi comandat contra plată la Camera Înregistrării de Stat. Totuşi, o variantă mai simplă şi mai accesibilă este obținerea informației respective de pe site-ul Camerei Înregistrării de Stat: cis.gov.md, unde este o secțiune specială, „Date din Registrul de Stat”, care permite accesarea gratis a informației actualizate despre persoanele juridice din Republica Moldova prin simpla introducere a codului fiscal al firmei
Monitorul fiscal FISC.md Nr.39 2017
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
9684 просмотры
Дата публикации:
21 Сентябрь /2017 11:30
Catalogul tematic
Судебный исполнитель | Нотариус | Юридическое лицо | Налоговые новости
Ключевые слова
debitori | datorii | persoane juridice | extrase | Cod fiscal | firma
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии