Новости

Termenul de depunere a cererilor pentru subvenționarea locurilor de muncă, extins

Cererile privind subvenţionarea creării noilor locuri de muncă vor putea fi depuse până la 31 august curent. Inițial, acesta era preconizat până la 31 iulie. Executivul a aprobat în ședința de ieri extinderea termenului de prezentare a acestora. Proiectul vine să acorde suport suplimentar economiei și mediului de afaceri. După cum cunoașteți, avem Regulamentul respectiv. În esență, noi propunem majorarea termenului cu o lună pentru a face posibilă depunerea cererilor de către beneficiari, a menționat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Chicu. Dat fiind faptul că anul 2018 este an de inițiere a programului în cauză, iar ordinul Ministrului Finanțelor de aprobare a cererilor de rezervare și achitare a subvenției a fost semnat doar pe 26 iunie curent, agenții economici eligibili au avut timp limitat pentru elaborare și prezentarea cererilor la Ministerul Finanțelor, se spune în nota proiectului. Reamintim că cererile pot fi depuse în scris sau prin intermediul portalului e-Cerere. Potrivit documentului, printre criteriile de eligibilitate pentru primirea subvenției se numără: creșterea numărului de salariați cu cel puțin 100 de persoane, salariul mediu lunar la întreprindere pentru persoanele nou-angajate nu mai mic de 75% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, lipsa restanțelor agentului economic față de bugetul public național.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1188 просмотры

Дата публикации:

26 Июль /2018 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

subventie | locuri de muncă | creare locurilor de munca | guvern Moldova

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon