Новости

Zilieri, nu doar în agricultură?

Prevederile Legii nr. 22/2018 privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, care se aplică la moment beneficiarilor de lucrări în agricultură, ar putea fi extinse și pentru persoanele care prestează servicii de curierat.

 

Continuăm prezentarea  proiectului de lege ce vizează activitatea comerțului electronic. Amintim, documentul a fost elaborat de Ministerul Economiei cu suportul cu suportul Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru și al USAID Moldova.

 

 

 Astfel, proiectul vine cu modificări și în Legea nr. 22/2018, acestea având drept scop reglementarea activității zilierilor care activează în domeniul comerțului electronic și sunt responsabili pentru așa-numita „livrare la ultimul kilometru” (last mile delivery) a mărfurilor și produselor alimentare.

 

Documentul stabilește că dovada remunerației zilierului se va face prin semnătura zilierului în Registrul de evidenţă la sfârșitul zilei de muncă, iar în cazul acordului în scris – la sfârșitul săptămânii / perioadei de exercitare a activității sau prin achitarea la contul de plată/monedă electronică al zilierului.

 

Conform notei proiectului, practica confirmă că majoritatea angajaților în domeniul serviciilor de curierat lucrează periodic, utilizând transportul public sau transport propriu (de exemplu, bicicleta) și cu un regim flexibil. În anumite companii de curierat, ziua de lucru începe prin activarea soft-ului specializat la telefonul mobil al salariatului și se termină cu delogarea acestuia. Respectiva activitate este prestată, în cea mai mare parte, de tineri, inclusiv studenți și  corespunde pe deplin definiției zilierilor – lucru necalificat cu grafic flexibil pe perioada determinată (90 zile pe an).

 

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство экономики

1034 просмотры

Дата публикации:

31 Май /2022 07:58

Catalogul tematic

Электронные услуги | Новости

Ключевые слова

zilieri | Agricultură | comert electronic | prestare servicii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon