Новости

FISCALIS: Legea pentru ratificarea Acordului a fost publicată

Sistemul fiscal al Republicii Moldova va fi aliniat la standardele UE. În Monitorul Oficial de astăzi, 24 mai, a fost publicată Legea nr.107/2023 pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la programul „FISCALIS” al Uniunii pentru cooperare în domeniul fiscal, precum și Decretul de promulgare al Legii. 


Amintim, Programul va asigura implementarea angajamentelor RM de integrarea fiscală europeană, prin sprijinirea cooperării cu administrațiile fiscale ale statelor membre UE și va contribui mai eficient la colectarea impozitelor și combaterea evaziunii fiscale, prin instituirea unor sisteme informatice eficiente, schimbul de bune practici, instituirea unor acțiuni comune de gestionare a riscurilor, precum și stimularea competitivității prin promovarea inovării și facilitarea implementării noilor modele economice.  


Acordul privind participarea Republicii Moldova la programul UE pentru cooperare în domeniul fiscal ,,FISCALIS” a fost semnat pe 7 februarie 2023, la Bruxelles și prevede acordarea unui suport financiar în sumă de 269 mil. euro. Programul urmează a fi implementat de către Serviciul Fiscal de Stat, în perioada 2023-2027.


Totodată, țara noastră va achita o contribuție financiară pentru participarea la program, ce va fi stabilită anual în mod proportional cu cuantumul disponibil în fiecare an în bugetul UE pentru creditele de angajament necesare gestionării, execuției și funcționalității Programului.


Legea nr.107/2023 pentru ratificarea Acordului dintre RM și UE privind participarea Republicii Moldova la programul „FISCALIS” al Uniunii pentru cooperare în domeniul fiscal intră în vigoare la data publicării. 

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

783 просмотры

Дата публикации:

24 Май /2023 13:28

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

administare fiscala

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon