Монитор ГНС

Forma AI17 se va prezenta până la 25 iulie curent

Serviciul Fiscal de Stat anunță despre intrarea în vigoare a modificărilor efectuate în unele acte normative. Astfel, contribuabilul care își încetează activitatea independentă după 1 iulie 2023, este obligat, în termen de 5 zile de la adoptarea unei astfel de decizii, să informeze SFS.


De asemenea, modificările stipulează că declararea impozitului pe venit de către persoanele fizice care desfășoară activitate independentă în anul 2023, pentru perioada de activitate de la 1 ianuarie până la 30 iunie 2023, se va efectua nu mai târziu de data de 25 iulie 2023.


Respectiv, contribuabilii care au desfășurat activitate independentă pe parcursul perioadei 1 ianuarie – 30 iunie 2023, urmează să prezinte pe suport de hârtie până la data de 25 iulie 2023 Declarația cu privire la impozitul pe venit din activități independente (forma AI17), prin care să-și determine veniturile obținute din această activitate și suma impozitului pe venit spre plată aferent perioadei menționate.


Totodată, menționăm că perioada fiscală 2023 este ultima perioadă pentru care raportarea obligațiilor fiscale se va efectua în baza Declarației (Forma AI17).

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Государственная Налоговая Служба

798 просмотры

Дата публикации:

20 Июнь /2023 13:15

Тематика:

Деятельность ГНС

Ключевые слова

activitate independenta

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon