Аналитика и статистика
În republica Moldova a crescut cererea la creditele ipotecare
În republica Moldova a crescut cererea la creditele ipotecare, informează NOI.md. Astfel, volumul creditelor ipotecare acordate în lei de bănci persoanelor fizice, în luna decembrie 2014, a însumat 82,3 milioane de lei sau cu 27,4% mai mult decît în luna precedentă.
Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, creditele pentru construcția și procurarea locuințelor au fost acordate în luna decembrie 2014 la o rată medie a dobînzii de 9,6% anual (în noiembrie 2014 – 9,27%). Rata medie la creditele ipotecare acordate pe un termen de la 6 pînă la 12 luni a fost de 6,5% (în noiembrie 2014 – 12%), pe un termen de la 1 pînă la 2 ani – 10,86% anual (12,57%), pe un termen de la 2 pînă la 5 ani – 10,18% anual (10,2%), pe un termen mai mare de 5 ani – 9,55% anual (9,14%).
De menționat că Banca Națională a Moldovei, în luna decembrie 2014 a majorat de două ori rata de bază, după ce aceasta s-a menținut la același nivel pe parcursul a 20 de luni. Astfel, la 11 decembrie, BNM a majorat rata de bază de la 3,5% pînă la 4,5% anual, iar la 29 decembrie – de la 4,5% pînă la 6,5%. Această măsură va scumpi creditele bancare.
via | www.noi.md
1856 просмотры
Дата публикации:
26 Январь /2015 13:49
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
BNM|ipoteca
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *