Монитор ГНС

Comunicat informativ

cu privire la anularea prezentării dărilor de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate forma IPC18 cu indiciile „0” (zero). Serviciul Fiscal de Stat informează că, la data de 11 februarie 2019, de către Guvernul Republicii Moldova a fost adoptată Hotărârea nr.97 pentru angajarea răspunderii asupra proiectului de lege cu privire la modificarea unor acte legislative, care a intrat în vigoare la 12 februarie curent. Potrivit art.II din Legea nominalizată, a fost completat art.5 alin.(1) din Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale cu prevederi care stabilesc că angajatorii, care în luna de gestiune nu calculează contribuții de asigurări sociale şi nu au angajați, nu au obligația de a prezenta dări de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală şi a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna respectivă. Astfel, este eliminată obligația de prezentare a formularului IPC18 pentru agenții economici care, concomitent, nu au angajați și nu înregistrează plăți la bugetul asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, începând cu 12 februarie 2019, entitățile, care nu calculează contribuții de asigurări sociale şi nu au angajați, nu au obligația de a prezenta darea de seamă forma IPC18. Prevederile menționate se extind și asupra dării de seamă forma IPC18, care urmează a fi prezentată, pentru luna ianuarie curent, până la 25 februarie 2019. Astfel, neprezentarea dărilor de seamă conform formei IPC18 cu indicele „0” (zero), în cazurile în care entitățile în luna de gestiune nu calculează contribuții de asigurări sociale şi nu au angajați, nu se supune sancționării. Concomitent, prin art.II din Legea nominalizată a fost modificat și termenul de prezentare a informației aferente raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor sociale şi medicale, aceasta urmând a fi prezentată în termen de până la 10 zile lucrătoare de la data angajării sau modificării/încetării raporturilor de muncă, emiterii ordinului de acordare a concediului de îngrijire a copilului sau concediului paternal. Modelul formularului menționat urmează a fi aprobat de către Ministerul Finanțelor în termen de 2 luni de la data publicării Legii nominalizate. Astfel, până la aprobarea noului formular, agenții economici urmează să prezinte informația aferentă angajării sau modificării/încetării raporturilor de muncă, emiterii ordinului de acordare a concediului de îngrijire a copilului sau concediului paternal prin prezentarea formularului în vigoare la moment – forma DSA19 și, respectiv, prin tabelul nr.2 din darea de seamă forma IPC18. Informații suplimentare la subiectul în cauză pot fi obținute prin apelarea Centrului Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat, la numărul de telefon - 0 8000 15 25 (apel gratuit).

via | www.sfs.md

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

3786 просмотры

Дата публикации:

19 Февраль /2019 10:17

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon