Монитор ГНС

Impozitul pe avere, achitat de 65,8% din subiecţi

Din 2287 de subiecți ai impunerii cu impozitul de avere, pentru anul 2017 au achitat acest impozit până la data de 31 decembrie a anului trecut 1552 persoane . Suma impozitului achitat este de 28 630,3 mii lei, ceea ce reprezintă 65,8% din suma totală calculată pentru anul 2017. Termenul limită de achitare a impozitului pe avere a fost data de 25 decembrie 2017. Conform prevederilor Titlului VI1 din Codul fiscal al RM, persoanele fizice care, potrivit datelor reflectate în registrul bunurilor imobile la situația din 1 noiembrie 2017 au fost înregistrate în calitate de proprietari ai obiectelor impunerii – bunurilor imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu excepția terenurilor), precum și cotele-părți, a căror totalitate este estimată la valoarea 1,5 mil. lei și mai mult, iar suprafața totală constituie 120 m2 și mai mult, sunt calificate drept subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere. Baza impozabilă a obiectelor impunerii constituie valoarea estimată de către organele cadastrale teritoriale şi pentru care se aplică cota de 0,8% a impozitului pe avere. Suma cea mai mare a impozitului pe avere calculat pentru anul 2017 a constituit 107 583,87 lei și a fost achitată în termenul stabilit de legislație. Persoanelor care nu şi-au onorat obligațiile fiscale aferente impozitului pe avere în termenul prevăzut de legislație le vor fi aplicate majorări de întârziere (penalitate, pentru fiecare zi de întârziere), calculul cărora începe după data de scadență a impozitului și care se încheie în ziua plății efective, inclusiv (conform prevederilor art.228 din Codul fiscal).

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1542 просмотры

Дата публикации:

04 Январь /2018 10:42

Catalogul tematic

Новости | Налоговое законодательство | Физическое лицо | Деятельность ГНС

Ключевые слова

impozit pe avere | achitarea impozitelor | SFS | penalități | termen de achitare

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon