Монитор ГНС

Rezultatele recepționării declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2019

Serviciul Fiscal de Stat anunță că a recepționat 101 587 Declarații cu privire la impozitul pe venit de la persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, pentru perioada fiscală 2019, ceea ce constituie cu 46 174 declarații mai puțin comparativ cu perioada anului 2018.

 

Această scădere este cauzată de faptul că pentru perioada anului 2018 persoanele fizice, care desfășoară activitate de întreprinzător, au avut obligația de a prezenta 2 declarații cu privire la impozitul pe venit pentru cele două etape distincte în contextul reformei de la 1 octombrie prin care a fost stabilită o cotă unică la impozitul pe venit de 12% comparativ cu 7% și 18%.

 

Din numărul total de declarații prezentate pentru perioada fiscală 2019, în mod electronic au fost depuse 52,5%, pe suport de hârtie – 47,5%, comparativ cu perioada 2018, ponderea declarațiilor prezentate în format electronic a crescut cu 6,5%.

 

 Potrivit datelor prezentate de agenții economici: pentru perioada fiscală 2019 aceștia au înregistrat venituri de 427,3 mld. lei și cheltuieli de 394,7 mld lei. Comparativ cu anul precedent veniturile acestora au crescut cu 34,5 mlrd lei (+8,78%), iar cheltuielile au crescut cu 31,3 mlrd lei (+ 8,61%).

 

Suma totală a impozitului pe venit, calculat în perioada de gestiune, constituie 4,18 mld. lei fiind în creștere comparativ cu perioada similară a anului precedent cu 8,2 mil. lei sau cu 24%.

 

Totodată, pentru perioada fiscală 2019,  SFS a recepționat 162 694 Declarații cu privire la impozitul pe venit depuse de contribuabili – persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător sau cu 196 642 mai puțin comparativ cu perioada anului 2018. Cauza diminuării indicatorului dat constă în aplicarea unei cote unice a impozitului pe venit de 12%, fapt ce exclude obligației de prezentare a declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru unele categorii de persoane fizice.

 

  Suma veniturilor declarate de către persoanele fizice (forma CET18) pentru anul 2019 a constituit 12,58 mld lei (cu 83 mil. lei mai puțin comparativ cu anul 2018) și impozit pe venit calculat în sumă de 0,98 mld lei (cu 29 mil. lei mai puțin comparativ cu anul 2018).

 

 Conform Declarațiilor prezentate pentru perioada 2019, suma impozitului pe venit spre plată la buget constituie 137 mil. lei, iar suma impozitului achitată sau reținută în plus constituie 55,9 mil.lei
 

via | www.sfs.md

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1368 просмотры

Дата публикации:

11 Август /2020 10:59

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon