Монитор ГНС
Rezultatele tratamentelor de conformare voluntară
Concomitent, în scopul majorării nivelului de disciplină fiscală și minimalizarea cazurilor de eschivare de la plata impozitului pe venit, de către SFS au fost aplicate măsuri de conformare față de persoanele fizice care au obținut venituri din prestarea serviciilor către companii IT nerezidente, rețele de socializare (Google Ireland LTD și Facebook Ireland LTD). Astfel, 161 de contribuabili s-au conformat voluntar și au prezentat declarațiile cu privire la impozitul pe venit, declarând venit impozabil obținut în valoare de 19,9 mil. lei și impozit pe venit în sumă de 2 mil. lei.
Menționăm că, potrivit Codului fiscal, subiecții impunerii cu impozit pe venit sunt „persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri impozabile din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova”.
În acest sens, SFS reamintește despre necesitatea conformării voluntare la respectarea legislației în vigoare a RM în partea ce ține de declararea veniturilor obținute și achitarea impozitului pe venit. La data de 30 aprilie 2021 survine termenul limită de prezentare a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2020.
Totodată, reiterăm că, sarcina de bază a SFS constă în asigurarea administrării fiscale, prin crearea de condiții contribuabililor pentru conformare la respectarea legislației, aplicarea uniformă a politicii şi reglementărilor în domeniul fiscal.
via | www.sfs.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1039 просмотры
Дата публикации:
03 Март /2021 10:26
Catalogul tematic
Подоходный налог | Налоговое администрирование | Новости
Ключевые слова
SFS | conformare benevolă | impozit pe venit | persoane fizice | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии