Монитор ГНС

SFS: acțiunile ordinare de verificare a obligațiilor fiscale ale persoanelor fizice

Începând cu luna octombrie 2019, Serviciul Fiscal de Stat a demarat acțiuni ordinare de verificare a persoanelor fizice sub aspectul corectitudinii onorării obligației de declarare și achitare a impozitului pe venit pentru perioadele fiscale ale anilor 2015 – 2018. Criteriile ce au stat la baza identificării persoanelor fizice față de care au fost inițiate acțiuni de verificare sunt următoarele: • Neprezentarea Declarației privind impozitul pe venit (Forma CET15 și/sau Forma CET18) de către contribuabilii care au obligația privind achitarea impozitului pe venit; • Utilizarea eronată de către persoane fizice a scutirilor; • Nedeclararea sau declararea incompletă a veniturilor obținute (se determină în baza datelor disponibile de Serviciul Fiscal de Stat) etc. Serviciul Fiscal de Stat informează că a remis în adresa persoanelor fizice vizate circa 14 700 scrisori de conformare. Prin scrisorile în cauză, persoanele fizice sunt invitate la sediul Direcției deservire fiscală din aria de administrare cu solicitarea de prezentare a documentelor disponibile cu privire la suma venitului obținut și impozitul pe venit achitat. În cadrul vizitelor, funcționarii fiscali anunță contribuabilii despre circumstanțele ce au stat la baza remiterii scrisorii de conformare și, ținând cont de drepturile și obligațiile contribuabililor, asigură determinarea corectă a obligației fiscale. La moment, numărul persoanelor care s-au prezentat la sediul Direcțiilor deservire fiscală constituie circa 3 900. În majoritatea cazurilor s-a confirmat faptul onorării incorecte a obligațiilor fiscale la capitolul impozitul pe venit. În funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte, contribuabilii sunt îndemnați să prezinte declarația privind impozitul pe venit, să depună declarație corectată (în cazul în care cea depusă inițial conține erori) și să achite la buget suma obligației calculate suplimentar. Pentru informații suplimentare vă puteți adresa la orice Direcție de deservire fiscală sau să sunați la Centrul Unic de Apel al SFS: 0 800 15 25. Model scrisoare de conformare

via | www.sfs.md

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

2404 просмотры

Дата публикации:

01 Ноябрь /2019 15:49

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon