Монитор ГНС
SFS și INP au felicitat taximetriștii cu "Ziua automobilistului şi drumarului"
Serviciul Fiscal de Stat și Inspectoratul Național de Patrulare și Agenția Națională a Transportului Auto au desfășurat ieri, 28 octombrie 2018, o operațiune de amploare pe teritoriul municipiului Chișinău, care a avut drept scop felicitarea transportatorilor auto de pasageri cu ocazia Zilei automobilistului, dar şi informarea contribuabililor care prestează astfel de servicii în regim de taxi cu noile prevederi ale legislaţiei.
Acţiunile de specialitate s-au desfășurat concomitent în diverse sectoare ale capitalei. Taximetriștii au fost trași pe dreapta şi felicitaţi, după care angajaţii SFS le-au înmânat pliante cu modificările operate în legislaţie. Per total, au fost informaţi şi felicitaţi aproape 150 de conducători auto.
NOTĂ: În scopul informării și susținerii transportatorilor auto de pasageri în activitatea pe care o desfășoară, Serviciul Fiscal de Stat comunică că, începând cu 1 octombrie 2018, a fost stabilit un regim special de impozitare a plăților salariale ale angajaților conducători auto, ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi, care stabilește că:
– pentru venitul lunar de până la 10 mii lei angajatorii sunt obligați să calculeze și să achite lunar la buget un impozit pe venit în mărime de 500 lei, prime obligatorii de asistență medicală - 338 lei și contribuții obligatorii de asigurări – 702 lei
– pentru venitul lunar ce va depăși limita de 10 mii lei, se va aplica impozitul pe venit în mărime de 12% – angajații conducători auto în regim de taxi își pot desfășura activitatea în baza listelor prezentate Serviciului Fiscal de Stat de către angajatorii acestora.
Totodată, la efectuarea transportului rutier în regim de taxi, autoturismele trebuie să corespundă cumulativ următoarelor condiții:
– să fie dotate cu aparat de taxat în stare de funcționare legalizat, verificat metrologic și înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat – să fie dotate cu lampă de taxi în stare funcțională
– să dispună de însemne, înscrisuri, elemente de culoare ale caroseriei
– să dispună de inscripția: „În cazul în care nu este emis şi înmânat bonul de casă pe suport de hârtie, pasagerul are dreptul să nu achite călătoria”.
Nerespectarea normelor stabilite de actele regulatorii este pasibilă sancționării, conform prevederilor Codului fiscal și Codului contravențional. În vederea evitării situațiilor de sancționare, Serviciul Fiscal de Stat recomandă conformarea la prevederile legislației în vigoare."
via | www.sfs.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1651 просмотры
Дата публикации:
29 Октябрь /2018 08:36
Catalogul tematic
Новости | Деятельность ГНС
Ключевые слова
SFS | INP | taxi | transport de pasageri
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии