Монитор ГНС

Termenul de depunere a declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele fizice a expirat la 2 mai

Serviciul Fiscal de Stat a finalizat procesul de primire a declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală 2016 pentru contribuabilii persoane fizice cetățeni care nu practică activitate de întreprinzător. Potrivit prevederilor Codului Fiscal, persoanele fizice au avut obligația de a depune Declarația cu privire la impozitul de venit până la data de 30 aprilie 2017, însă din cauza zilelor de odihnă, acest termen a fost prelungit până pe 2 mai. Astfel, potrivit datelor preliminare ale SFS, în total și-au onorat obligațiunea de contribuabil onest 194 655 persoane fizice cetățeni. Dintre acestea 172 222 au semnat declarații precompletate (rapide), 16237 de persoane fizice au prezentat declarația pe impozitul pe venit pe suport de hârtie, iar alții 6 196 – în format electronic. Menționăm că, în comparație cu anul precedent, cifra declarațiilor depuse de către persoane fizice s-a majorat cu circa 35 000. Reamintim, că termenul de depunere a declarațiilor pentru persoane fizice a fost extins cu o lună, față de anul precedent. Potrivit Codului Fiscal, persoanele fizice care nu au depus declarația cu privire la impozitul pe venit în termenii stabiliți de legislație, riscă să se aleagă cu amendă în valoare de:
  • 1000 de lei în cazul neprezentării declarației cu privire la impozitul pe venit;
  • 200 de lei – în cazul prezentării tardive a declarației;
  • 1000 de lei – în cazul în care declarația conține date eronate.
Pentru orice informație atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot apela Centrul Unic de Apel al SFS: 0 8000 15 25.

via | www.fisc.md

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба

1694 просмотры

Дата публикации:

03 Май /2017 16:32

Catalogul tematic

Подоходный налог | Налоговые новости

Ключевые слова

serviciul fiscal de stat | Impozitul pe venit | persoanele fizice | declarații precompletate

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon