Панорама

Legumele s-au scumpit cu peste 3%, în martie

Indicele Preţului de Consum a sporit cu 0,3 la sută în martie faţă de luna precedentă, cele mai mari creşteri de preţ fiind înregistrate la legumele proaspete - de 3,1 la sută, arată datele Biroului Naţional de Statistică. Inflaţia de 0,3 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare şi la mărfurile nealimentare – cu câte 0,4 la sută şi mai puţin de creşterea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei - cu 0,1 la sută. Potrivit datelor BNS, în martie cel mai mult s-au scumpit legumele proaspete, cu 3,1 la sută. Astfel, cel mai mult s-a majorat preţul la vinete – cu 10,1 la sută, varză – cu 6,9 la sută şi la ciuperci – cu 5,7 la sută. În martie au mai sporit preţurile la fructe au sporit cu 3,1 la sută pentru struguri proaspeţi, cu 3 la sută pentru fructe proaspete, cu peste 2 la sută pentru cartofi. Totodată, s-au redus preţurile la ouă de găină – cu peste zece la sută, la slănină neprelucrată – cu 4,1 la sută, sfeclă roşie – cu aproape trei la sută, carne de porc – cu doi la sută. Cât priveşte mărfurile nealimentare, în luna trecută au sporit preţurile la carburanţi pentru automobile – cu 2 la sută, dar şi pentru unele articole de îmbrăcăminte- cu peste unu la sută. În acelaşi timp, s-au ieftinit automobilele – cu 1,2 la sută, cărbunele şi anumite articole de îmbrăcăminte de iarnă cu pâna la 0,5 la sută. Informaţiile statistice mai relevă că dintre serviciile prestate populaţiei cel mai mult au crescut tarifele la serviciile hoteliere – cu 4 la sută, plata pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe – cu 2,3 la sută, repararea apartamentelor – cu 2,2 la sută. Comparativ cu luna martie a anului trecut, IPC a înregistrat o creştere de 5,7%.

via http://eco.md

Учреждения:

Национальное бюро статистики РМ

1608 просмотры

Дата публикации:

11 Апрель /2014 09:24

Ключевые слова

statistica | legume

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon