Панорама
Preşedintele ceh cere un referendum privind apartenenţa ţării sale la UE şi NATO
Preşedintele ceh Milos Zeman s-a pronunţat pentru organizarea de către Cehia a unui referendum privitor la apartenenţa ţării la Uniunea Europeană şi NATO, după ce britanicii au decis pe 23 iunie ca ţara lor să părăsească UE.
Zeman, care a mărturisit că ar susţine rămânerea Republicii Cehe în ambele organizaţii, nu are printre atribuţii convocarea unui referendum, care presupune aprobarea parlamentului.
Totuşi, el este un lider politic influent într-o ţară unde mulţi alegători sunt sceptici în legătură cu Uniunea Europeană.
Nu sunt de acord cu cei care susţin părăsirea Uniunii Europene, dar voi face totul pentru ca ei să aibă un referendum şi să se poată exprima. Acelaşi lucru este valabil şi pentru o ieşire din NATO, a spus şeful statului ceh într-o întâlnire cu cetăţenii în oraşul Velke Mezirici, situat în estul Cehiei.
via | www.bani.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3

1497 просмотры
Дата публикации:
02 Июль /2016 11:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
UE
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *