Панорама

România primeşte 500 mil. euro de la Banca Mondială pentru creştere economică şi reducerea sărăciei

Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a aprobat vineri, 16 decembrie 2016, suma de 500 mil. euro, care va fi acordată României în contul celui de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanţelor publice şi creşterea economică (DPL). Obiectivul acestui nou program este acela de a reforma anumite instituţii şi de a pune în aplicare politici necesare pentru un nivel sporit de creştere sustenabilă şi crearea de noi locuri de muncă mai bine plătite, precum şi pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă în România. Noul program sprijină trei priorităţi principale: se concentrează pe amplificarea potenţialului de creştere al României prin sporirea nivelului de performanţă şi de guvernanţă al întreprinderilor de stat, pentru creşterea nivelului de competitivitate la export şi al performanţelor macroeconomice. În plus, împrumutul DPL va contribui la îmbunătăţirea eficienţei modului în care este cheltuit banul public, prin sprijinirea achiziţiilor centralizate în sectorul de sănătate. În al doilea rând, contribuie la reducerea gradului de sărăcie şi de excluziune socială prin sprijinirea unei reforme cuprinzătoare a sistemului de asistenţă socială. Această reformă urmează să scoată jumătate de milion de români din starea de sărăcie. În plus, reforma cadastrului va oferi posibilitatea înregistrării gratuite şi sistematice a proprietăţilor imobiliare, inclusiv achiziţionarea, vânzarea şi transferul prin moştenire al terenurilor, pentru peste un milion de români, în special pentru persoanele din cadrul comunităţilor marginalizate şi pentru romi. Un sistem de cadastru funcţional va fi de o importanţă vitală pentru atragerea de noi investiţii. În cele din urmă, va sprijini la nivel global bunurile publice prin adoptarea primei Strategii Naţionale pentru Schimbările Climatice şi a Planului de Acţiune privind Schimbările Climatice. Se aşteaptă ca aceste măsuri să stimuleze investiţiile în sursele de energie regenerabile şi fără emisii de carbon şi să îmbunătăţească eficienţa energetică la nivelul sectoarelor rezidenţial şi industrial. Banca Mondială şi-a deschis biroul în România în anul 1991. Începând de atunci, Banca a furnizat împrumuturi în valoare de peste $10,6 mld., garanţii şi granturi în sectoare cum ar fi educaţia, sănătatea, agricultura, mediul, asistenţa socială, justiţia, transportul şi altele.

via | www.mediafax.ro

1259 просмотры

Дата публикации:

17 Декабрь /2016 12:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

România | Banca Mondială | imprumut | inventii | crestere economica

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon