Мнения

Petru Rotaru: Autoritatea fiscală își va consolida toate eforturile pentru a oferi servicii de calitate contribuabililor

Directorul Serviciului Fiscal de Stat Petru Rotaru a fost numit în funcție la sfârșitul lunii martie. Cu toate că agenda noului conducător al autorității fiscale este foarte încărcată, Dumnealui a acceptat să răspundă la câteva întrebări formulate de „Monitorul fiscal FISC.md”.

 

-  Domnule Rotaru, numirea în funcția de Director al Serviciului Fiscal de Stat reprezintă o nouă provocare în viața Dumneavoastră profesională?

- Sunt onorat să revin în echipa Serviciului Fiscal de Stat, din care am făcut parte, fiind anterior în funcția de șef al Inspectoratului Fiscal de Stat Ialoveni. Totodată, este important de menționat că relația cu sistemul finanțelor publice a fost una continuă, inclusiv din funcția de membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova, fiind responsabil de auditarea situațiilor financiare ale Ministerului Finanțelor și a instituțiilor subordonate acestuia.

Desigur, orice schimbare constituie o provocare, dar sunt sigur că, alături de echipa autorității fiscale, vom reuși să realizăm toate obiectivele stabilite, care au drept scop modernizarea administrației fiscale și crearea de servicii de înaltă calitate pentru contribuabili.

Pe această cale, vreau să mulțumesc colegilor din cadrul Serviciului Fiscal de Stat pentru încrederea acordată și suportul plenar în vederea realizării activităților asumate.

Vă asigur că voi depune toată străduința și voi utiliza experiența profesională acumulată până în prezent în domeniul finanțelor publice, astfel încât Serviciul Fiscal de Stat să fie în continuare o instituție-model și să se bucure de respectul tuturor contribuabililor, acesta fiind scopul meu în funcția respectivă.

 

- La sfârșitul anului trecut SFS a trecut printr-o reformă structurală. Dumneavoastră intenționați să analizați rezultatele acesteia și să implementați propria viziune în partea ce ține de structura instituțională a SFS?

- Serviciul Fiscal de Stat este într-un proces continuu de dezvoltare și modernizare, scopul fiind sporirea capacității de deservire a contribuabililor și standardizarea serviciilor oferite contribuabililor. Totodată, eficacitatea oricărei reforme este analizată prin prisma rezultatelor obținute, raportate la obiectivele propuse a fi realizate ca urmare a acesteia.

Reieșind din perioada scurtă de timp de la implementarea noii structuri organizaționale și necesitatea efectuării unei analize detaliate a indicatorilor activității instituției, este prematur să discutăm despre o eventuală reformă structurală, însă nu excludem anumite modificări ținând cont de necesitățile obiective ale instituției.

Totodată, este de menționat că Serviciul Fiscal de Stat are o echipă de oameni profesioniști, integri și responsabili, pregătiți să facă față provocărilor din activitatea de zi cu zi.

Angajații Serviciului Fiscal de Stat reprezintă resursa de bază de care dispunem. Astfel, dezvoltarea noastră este direct proporțională cu performanța și profesionalismul fiecărui angajat.

 

- Domnule Director, care, în opinia Dvs., sunt obiectivele autorității fiscale în condițiile actuale, segmentele ce necesită amplificarea efortului depus de angajații instituției?

- Serviciul Fiscal de Stat își desfășoară activitatea având drept obiectiv primordial realizarea angajamentului: „Funcționarul fiscal – în serviciul contribuabilului”. Pornind de la acest deziderat, autoritatea fiscală își va consolida toate eforturile pentru a oferi servicii de calitate contribuabililor, reieșind din cele mai înalte standarde la nivel internațional în acest domeniu, și dezvoltarea unui parteneriat durabil dintre autoritatea fiscală și toți contribuabilii, bazat pe încredere, respect și echitate.

Obiectivele autorității fiscale pentru anul 2023 vor viza:

  • Realizarea unei politici de administrare fiscală în conformitate cu cele mai bune practici internaționale;
  • Reducerea fenomenului muncii ne(sub)declarare și promovarea ocupării formale;
  • Consolidarea măsurilor de conformare fiscală, inclusiv extinderea Programului de conformare fiscală;
  • Eficientizarea proceselor și procedurilor de efectuare a controlului;
  • Asigurarea executării sarcinilor de venituri la bugetul public național, diminuarea restanței, majorarea nivelului de achitare a impozitelor și taxelor;
  • Optimizarea interacțiunii administrației fiscale cu contribuabilii prin digitalizarea certificatelor/ formularelor emise contribuabililor și reducerii numărului de certificate eliberate pe hârtie;
  • Îmbunătățirea capacităților de deservire a contribuabililor;
  • Consolidarea sistemului informațional fiscal.

 

- Puteți enumera câteva principii pe care se va baza conlucrarea noii conduceri a SFS cu contribuabilii persoane juridice și fizice?

- Serviciul Fiscal de Stat exprimă toată deschiderea în raport cu contribuabilii, atât persoane juridice, cât și persoane fizice-cetățeni. În acest sens, autoritatea fiscală utilizează mai multe platforme de comunicare cu diferite categorii de contribuabili, cum ar fi: întrevederile cu reprezentanții mediului de afaceri, ședințele regulate cu participarea membrilor comunității de contabili, discuțiile pe platforma Consiliului Consultativ al SFS, Consiliul de soluționare a disputelor din cadrul SFS. În continuare, ne angajăm să intensificăm activitatea pe aceste platforme, inclusiv prin extinderea listei entităților implicate în acest proces.

Consider că dezvoltarea unei relații prietenoase dintre autoritatea fiscală și contribuabili constituie fundamentul pentru promovarea conformării voluntare a acestora la respectarea prevederilor legislației fiscale și onorarea obligațiilor în termen și în volum deplin.

Autoritatea fiscală își va desfășura în continuare activitatea conform principiilor legalității, transparenței, echității și respectului față de contribuabil.

Totodată, autoritatea fiscală va monitoriza continuu nivelul de satisfacție al contribuabililor ca urmare a interacțiunii cu Serviciul Fiscal de Stat și va îmbunătăți procesele de administrare fiscală reieșind din feedback-ul recepționat.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1344 просмотры

Дата публикации:

11 Апрель /2023 08:01

Тематика:

Новости

Ключевые слова

administrare fiscala

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon