Вопросы и ответы

1. (29.1.7.1.32) Va fi obligată entitatea să aplice impozitul pe venit pe suma depășirii limitei stabilite pentru diurna achitată salariatului?

Prevederile Regulamentului cu privire la delegarea salariaților entităților din Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 10 din 5 ianuarie 2012, determină modul de delegare și se aplică tuturor persoanelor fizice și juridice, atât de drept public, cât și de drept privat, care desfășoară activitate de întreprinzător, organizațiilor necomerciale, inclusiv instituțiilor publice (denumite în continuare entități), indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate și forma juridică de organizare. Regulamentul menționat reglementează cheltuielile entităților din Republica Moldova pentru deplasarea în interes de serviciu a salariaților încadrați în statele lor de personal sau a persoanelor care practică activități de voluntariat în conformitate cu Legea voluntariatului nr.121 din 18 iulie 2010, pe teritoriul Republicii și peste hotarele ei. Cuantumul diurnelor pentru fiecare zi de aflare în deplasare a salariatului sunt prevăzute în anexa nr. 2 la Regulamentul menționat. Astfel, compensarea cheltuielilor legate de deplasarea în interes de serviciu în limitele stabilite de Regulament, precum și compensarea cheltuielilor de cazare în cazul depășirii limitelor stabilite prin Regulamentul menționat nu reprezintă venituri ale salariaților detașați. (art. 20 lit. d) din Codul fiscal) Suma depășirii limitelor stabilite prin Regulamentul menționat, cu excepția depășirii limitelor de cazare, potrivit prevederilor art. 18 și 20 din Codul fiscal, pentru salariatul delegat reprezintă sursă de venit impozabilă și se va impozita conform art. 88 din Codul fiscal.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

2078 просмотры

Дата публикации:

19 Июнь /2018 13:20

Catalogul tematic

Подоходный налог | Налоговое администрирование | Налоговая отчетность | Налоговое законодательство

Ключевые слова

sursă de venit | regulament | diurne | salariati | Cod fiscal | cheltuieli

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon