Вопросы и ответы

1. (35.1.20) La transmiterea activelor în leasing, arendă, locațiune, transmitere la prelucrare, fără transmiterea dreptului de proprietate, care documente primare trebuie să elibereze agentul economic, pe aceasta operațiune?

În temeiul art.19 alin.(l)-(3) din Legea contabilității nr.113-XIV din 27 aprilie 2007, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare și centralizatoare, aprobate de Ministerul Finanțelor, în timpul sau nemijlocit după efectuarea operațiunii. Concomitent, conform art.20 alin.(l) din Legea contabilității nr.113-XIV din 27 aprilie 2007 formularele tipizate cu regim special se utilizează în cazurile:
  1. înstrăinării activelor cu transmiterea dreptului de proprietate, cu excepția valorilor mobiliare;
  2. prestării serviciilor, cu excepția serviciilor financiare prestate de către instituțiile financiare, organizațiile de microfinanţare, asociațiile de economii și împrumut;
  3. transportării activelor în cadrul entității dezintegrate din punct de vedere teritorial și în afara entității fără transmiterea dreptului de proprietate;
  4. achiziționării activelor și serviciilor de locațiune de la furnizori-cetățeni;
  5. transmiterii activelor în leasing, arendă, locațiune.
Astfel, la transmiterea activelor în leasing, arendă, locațiune, transmitere la prelucrare, fără transmiterea dreptului de proprietate, agentul economic eliberează acestuia factura fiscală cu indicarea mențiunii „Non livrare" în rândul 7 „Redirijări", conform prevederilor pct.15 subpct. 5) din Instrucțiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală", aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118 din 28.08.2017. La emiterea facturii fiscale pentru operațiunile cu mențiunea „Non livrare" în rândul 7 „Redirijări" indicii valorici și cantitativi se vor completa de către entitate pe măsura necesității. Totodată, este de menționat că, în conformitate cu prevederile pct. 6 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118 din 28.08.2017, se permite utilizarea formularelor tipizate de document primar cu regim special “factura”, executate tipografic, valabile până la intrarea în vigoare a prezentului Ordin, până la epuizarea totală a stocurilor aflate la entități și Serviciul Fiscal de Stat. Astfel, la transmiterea activelor în leasing, arendă, locațiune, transmitere la prelucrare, fără transmiterea dreptului de proprietate, agentului economic, în conformitate cu prevederile pct. 6 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118 din 28.08.2017, se permite eliberarea pe acesta operațiune a formularelor tipizate de document primar cu regim special “factura”, executate tipografic, aflate în stoc.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1761 просмотры

Дата публикации:

23 Февраль /2018 07:59

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon