Вопросы и ответы
1. (36.2.2) Apare sau nu obligația de achitare de către angajator și salariat a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurare socială în privința unui cetățean străin angajat în baza unui contract individual de muncă încheiat cu o întreprindere cu investiții străine din Republica Moldova?
În conformitate cu art.23 alin.(2) din Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală nr.1593 din 26 decembrie 2002, persoanele fizice, incluse la începutul anului de gestiune în una din categoriile de plătitori prevăzute în anexa nr. 2, care pe parcursul anului se includ în una din categoriile de plătitori prevăzute la pct. 2 din anexa nr.1 şi care confirmă achitarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă pentru anul respectiv nu vor achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuție procentuală la salariu şi la alte recompense pentru perioada respectivă.
În cazul menționat nu se calculează nici primele ce urmează a fi achitate de către angajator pentru asigurarea persoanelor nominalizate.
În același timp, conform anexei nr.2 pct.4) din Legea nominalizată, categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, care se asigură în mod individual sunt străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova pentru reîntregirea familiei, pentru studii, pentru activităţi umanitare sau religioase şi care nu sînt angajaţi, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel.
Prin urmare, dacă cetățeanii străini angajați în baza unui contract individual de muncă satisfac cerințelor expuse și confirmă achitarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă pentru anul respectiv, acestea nu vor achita prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense pentru perioada respectivă, iar angajatorul nu calculează primele corespunzătoare.
Conform art.20 alin.(1) din Legea nr.81 din 18 martie 2004 cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător, întreprinderea cu investiții străine poate transfera contribuții în fondul de asigurare socială doar pentru salariații străini care au manifestat dorința de a beneficia de asistență medicală și socială în Republica Moldova. Această dispoziție este aplicabilă și în cazul depunerii contribuțiilor în fondul de pensii, conform legislației Republicii Moldova.
Astfel, din salariul și alte recompense achitate în folosul angajatului străin, care activează în baza unui contract individual de muncă în Republica Moldova, entitatea urmează să calculeze primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în modul prevăzut ca pentru angajații din Republica Moldova, iar contribuții de asigurări sociale urmează a fi calculate doar la dorința angajaților menționați.
Totodată, potrivit art.5 alin. (3) din Legea nr.100 din 22 decembrie 2017 privind actele normative, normele juridice speciale sînt aplicabile în exclusivitate anumitor categorii de raporturi sociale sau subiecţi strict determinaţi. În caz de divergenţă între o normă generală şi o normă specială, care se conţin în acte normative de acelaşi nivel, se aplică norma specială.
Dat fiind faptul, că Legea nr.81 din 18 martie 2004 cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător este un act legislativ special, prevederile acestuia prevalează asupra Legii nr.489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale.
Astfel, întreprinderea cu capital străin cade sub incidența legii speciale și, respectiv, declară și achită contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii doar pentru salariații străini care au manifestat dorința de a beneficia de asistență medicală și socială în Republica Moldova (explicațiile CNAS nr.01-1635 din 10 mai 2017).
Totodată, la recalcularea obligațiilor anterioare urmează a se ține cont de prevederile Legii nr.180 din 26 iulie 2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3557 просмотры
Дата публикации:
20 Сентябрь /2018 07:55
Catalogul tematic
Налоговое администрирование | Налоговое законодательство | Обязательное медицинское страхование | Физическое лицо | Налоговые новости
Ключевые слова
cetatenii straini | asigurare medicala | angajator | Republica Moldova | persoane fizice
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии