Вопросы и ответы

1. (4.3.19) Este necesară eliberarea Certificatului de acciză subiecților impunerii cu accize care introduc mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova cu plasarea lor în regim vamal de antrepozit vamal?

În conformitate cu art.120 din Codul fiscal, subiecți ai impunerii cu accize sunt atât antrepozitarii autorizați care produc și/sau prelucrează mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova cât și persoanele juridice și persoanele fizice care importă mărfuri supuse accizelor. Persoanele juridice şi persoanele fizice care preconizează să se ocupe sau care se ocupă cu prelucrarea şi/sau fabricarea mărfurilor supuse accizelor, în conformitate cu art.126 alin.(1) din Codul fiscal, sunt obligate să primească certificatul de acciză de modelul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat până a începe desfăşurarea activităţii în cauză. Totodată, Certificatul de acciză se eliberează de către Serviciul Fiscal doar antrepozitarului autorizat, prin care, în temeiul art.119 pct.2) și pct.4) din Codul fiscal, autorizează persoana fizică sau juridică, ca în cadrul activității sale aceasta să producă, să transforme, să dețină sau să expedieze (transporte) mărfuri supuse accizelor într-un antrepozit fiscal. Respectiv, Certificatul de acciză nu se eliberează persoanelor juridice și persoanelor fizice care introduc mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova cu plasarea lor în regim vamal de antrepozit vamal, dacă nu sunt respectate prevederile art.126 alin.(1) din Codul fiscal.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1386 просмотры

Дата публикации:

19 Декабрь /2018 07:55

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon