Вопросы и ответы

1. (5.9.1.4) Care sunt cerințele către organizațiile necomerciale pentru aplicarea scutirilor la impozitul pe bunurile imobiliare stabilită de art. 283 alin. (1) lit. s) din Codul fiscal?

Organizațiile necomerciale care corespund cerinţelor art.52, în cadrul cărora funcţionează instituţiile de asistenţă socială sunt scutite de impozitul pe bunurile imobiliare, în conformitate cu prevederile art. 283 alin. (1) lit. s) din Codul fiscal. Noţiunea de instituţie de asistenţă socială urmează a fi înţeleasa în condiţiile Legii asistenţei sociale nr.547-XV din 25.12.2003, care prevede principiile, obiectivele, politica, beneficiarii, formele asistenţei sociale şi sursele de finanţare a acesteia. Instituţiile de asistenţă socială asigură protecţie, ocrotire, găzduire, îngrijire, activităţi de recuperare şi reintegrare socială pentru copii, persoane cu handicap, persoane vîrstnice şi alte categorii de persoane, în funcţie de nevoile specifice. Găzduirea în instituţiile de asistenţă socială se realizează atunci cînd menţinerea la domiciliu nu este posibilă şi poate fi dispusă în urma evaluării sociale şi socio-medicale a persoanei, cu consimţămîntul acesteia. În categoria instituţiilor sus menţionate sunt incluse centrele şi azilurile, casele de copii. În cazul în care organizația necomercială nu corespunde cerințelor menționate impozitul pe bunurile imobiliare urmează a fi calculat și achitat pe principii generale. Totodată, Calculul impozitului pe bunurile imobiliare (Forma BIJ 15) aprobat prin ordinul IFPS nr. 495 din 10.06.2015, se prezintă pentru toate obiectele impunerii, inclusiv şi pentru obiectele scutite de impozitul pe bunurile imobiliare. Informația privind suma înlesnirilor, în cazul obiectelor scutite conform art. 283 alin. (1) lit. s), se reflectă în anexa nr. 2 la Calculul impozitului pe bunurile imobiliare (Forma BIJ 15), cu indicarea codului înlesnirii (112 – Organizațiile necomerciale care corespund cerinţelor art.52, în cadrul cărora funcţionează instituţiile de asistenţă socială).

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба

1602 просмотры

Дата публикации:

15 Май /2017 16:55

Catalogul tematic

Налоговое администрирование | Налог на недвижимое имущество | Новости | Налоговые новости

Ключевые слова

legislația fiscala | Impozitul pe bunurile imobiliare | scutire | organizatii necomerciale

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon